Stocuri suficiente de sânge la Centru Județean de Transfuzie Sangvină (CJTS) Suceava, unde numărul de donatori se menține în continuare destul de ridicat. Ieri, directorul unității, dr. Maria Pilat, a arătat că în martie au venit să dea sânge 403 persoane, în timp ce în februarie numărul acestora a fost de 602, și a subliniat că în aceste condiții nu au fost probleme în ceea ce privește onorarea solicitărilor din partea spitalelor. „Avem rezerve satisfăcătoare la toate grupele, singura mai deficitară fiind 0 negativ”, a explicat medicul.
Maria Pilat a mai spus că, în ultima vreme, pe lângă donatorii fidelizați s-au înregistrat și foarte multe persoane care nu au făcut niciodată un asemenea gest sau care nu au mai venit la donare de 10 -15 ani, dar care au reacționat prompt la campania pro donare derulată la nivel național. De asemenea, potrivit medicului, clipurile publicitare difuzate pe mai multe canale de televiuziune au avut ecou și în rândul tinerilor, în special studenți și elevi de clasa a XII-a.
Cine poate să dea sânge și cine nu „Din păcate, am fost nevoiți să refuzăm la donare multe studente. Majoritatea sunt slabe și au o greutate corporală cu mult sub limita prevăzută de lege, de 58 de kilograme. Din patru fete, cel puțin una nu este primită să dea sânge, chiar dacă mai facem rabat și le acceptăm inclusiv pe cele care cântăresc 57 de kilograme”, a punctat Maria Pilat.
Potrivit normelor în vigoare, pot fi donatoare de sânge persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Nu sunt primite la recoltare femeile care cântăresc mai puțin de 58 kg, în cazul bărbaților greutatea corporală minimă fiind de 60 kg. Totodată, tensiunea arterială maximă nu are voie să depășească 180 mmHg, iar cea minimă 100 mmHg.





