Studentă USV selectată la nivel național în competiția Fulbright Student Program 2026-2027, în domeniul Literatură Americană

O studentă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a realizat o importantă performanță în domeniul filologic. Ioana-Alexandra Prisacariu, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, a fost selectată la nivel național în competiția Fulbright Student Award pentru anul universitar 2026-2027, în domeniul Literatură Americană. Performanța studentei reprezintă o reușită și pentru filologia suceveană, în condițiile în care oferta educațională a universității nu include un program de studii de licență sau de masterat în domeniul americanisticii. Pregătirea dosarului pentru candidatură a fost coordonată de lector univ. dr. Codruț Șerban, cu implicarea Victoriei McMillen, în calitate de Fulbright English Teaching Assistant la USV pe parcursul anului universitar trecut.

Parcursul academic al Ioanei Prisacariu a debutat în anul 2022 la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. După primul an de studii de licență, din motive personale, Ioana a decis să se transfere la universitatea suceveană, înrolându-se în cadrul programului Limba și literatura engleză – Limba și literatura română. Această decizie nu a reprezentat doar o întoarcere în orașul natal, ci a marcat intrarea într-o comunitate academică despre care Ioana spune că i-a oferit cadrul cel mai potrivit de afirmare și de identificare a unei direcții de viitor. În luna iunie a acestui an ea a absolvit ciclul de studii de licență, cu o lucrare de licență intitulată The Imagined Nation: Literature and the Forging of Americanness from the Pilgrim Fathers to Walt Whitman and Beyond, realizată sub coordonarea dr. Codruț Șerban, pentru care a obținut nota 10. Lucrarea a investigat rolul fundamental pe care literatura l-a jucat în definirea pilonilor sociali, morali și economici care au stat la baza Statelor Unite, prin analiza mai multor arhetipuri fondatoare ale americanității, abordate sincronic și diacronic.

Pe parcursul anilor de studenție petrecuți la USV Ioana a participat la mai multe conferințe studențești, naționale și internaționale, cu lucrări care au abordat teme din domeniul americanisticii, între care : The American Religious Imaginary and the Political Fray: Recurring Archetypes from the Puritan Fathers to the Moral Majority și Mapping Loss: Cherokee Removal and the Rewriting of American Space in Diane Glancy’s ‘Pushing the Bear’ (ambele la Cernăuți), From Cornucopianism to Apocalypticism: The Collapse of the American Environmental Imaginary in Helena Maria Viramontes’ ‘Under the Feet of Jesus’ (București) sau The Archetypal Hero and the Heroic in Early American Literature and Beyond (Ploiești). În paralel, Ioana s-a implicat în activități extracurriculare, ca student voluntar în cadrul Serviciului de Relații Publice, Comunicare și Imagine al USV, contribuind atât la promovarea ofertei educaționale a universității în liceele și UAT-urile din județele Suceava, Botoșani și Neamț, cât și la organizarea și buna desfășurare a numeroase evenimente la nivel de universitate. În prezent, Ioana urmează cursurile programului de masterat English in the Digital Age, unul dintre programele nou incluse în oferta educațională a USV.

În lunile următoare, după susținerea testului de atestare a competențelor lingvistice, masteranda suceveană va menține contactul cu membrii Comisiei Fulbright, în vederea afilierii la un program de masterat în domeniul literaturii americane oferit de o universitate din Statele Unite, în cadrul căruia să își pună în practică propunerile ei de cercetare.

Recomandări

Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național

Otilia Grădinari a obținut Premiul 2, oferit de comisia științifică a colocviului
Otilia Grădinari a obținut Premiul 2, oferit de comisia științifică a colocviului

Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național

Dorina Graveț a fost răsplătită cu Premiul Special, acordat de juriul din domeniul comunicării
Dorina Graveț a fost răsplătită cu Premiul Special, acordat de juriul din domeniul comunicării

Profesori și doctoranzi ai Facultății de Economie, Administrație și Afaceri din USV, premiați la Euroinvent Iași