Suceveanca Daria Georgiana Curpîn, studentă în anul I la Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost premiată în cadrul Concursului național de eseuri dedicat prevenirii consumului de droguri în rândul elevilor, organizat de Ministerul Justiției.
Tânăra și-a adjudecat premiul al II-lea, care i-a fost conferit în cadrul unei festivități organizate miercuri, 21 ianuarie, la București, la sediul ministerului.
Daria a absolvit în vara anului trecut Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava.
Concursul a avut tema „Ce ți-aș spune despre droguri dacă ai fi fratele meu / sora mea – eseuri ale studenților dedicate elevilor” și s-a adresat studenților și masteranzilor din cadrul facultăților de Drept din România și din Republica Moldova.
„Concursul se înscrie în seria de activități educaționale derulate de Ministerul Justiției sub egida Protocolului instituțional de educație juridică, având ca obiectiv promovarea dialogului social cu privire la riscurile cauzate de consumul de droguri, precum și consolidarea rolului educației juridice în prevenirea comportamentelor de risc”, notează organizatorii – Ministerul Justiției, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Premiul I a mers la o studentă din Galați, iar premial al III-lea la o tânără din București.
Lucrările premiate sunt publicate pe pagina dedicată educației juridice a Ministerului Justiției care, prin această inițiativă, reafirmă angajamentul său de a sprijini educația juridică și implicarea activă a tinerilor în promovarea valorilor legale și civice, contribuind la formarea unei societăți informate și responsabile.






