Structura propagandei LGBT antidemocratice, anticreștine și antiraționale (I)

Circulă de vreo două zile un text manipulativ în mediul on-line intitulat „Structura propagandei antidemocratice”. Textul afirmă că susținătorii Căsătoriei dintre un bărbat și o femeie ar urmări o strategie de manipulare care ar presupune crearea unui dușman fictiv, producerea unor teorii ale conspirației, folosirea sindromului de cetate asediată etc. Iată cum arată, de fapt, structura adevăratei propagande antidemocratice susținute de cei care au circulat acel text.
1. Se pornește la demonizarea adversarului, prin asocierea oricărei inițiative de apărare a Căsătoriei ca fiind uniunea între un bărbat și o femeie, ca bază solidă pentru creșterea și educarea copiilor noștri, cu evenimente oribile din istorie: Holocaustul împotriva evreilor, de pildă.
Exemplu: să asociezi apărarea Căsătoriei între un bărbat și o femeie cu Holocaustul este un fapt monstruos. Este, dincolo de deformarea punctului de vedere al celor care apără Căsătoria între un bărbat și o femeie, o minimalizare și o trivializare a suferinței evreilor în cel de-al Doilea Război Mondial și de-a lungul istoriei. Ceea ce reprezintă, în sine, o poziție profund antisemită.
2. Se produc teorii ale conspirației care „explică” cum anume dușmanii fictivi – în acest caz, creștinii, conservatorii, cei care susțin definiția Căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie – sunt cauza diverselor disfuncționalități și probleme (reale) cu care se confruntă oamenii: de exemplu, violența domestică din familia „tradițională” sau violența din comunitățile gay.
Exemplu: Să susții că gay-ii ar fi victimele unei persecuții monstruoase duse de creștini împotriva lor. În fapt, activiștii gay Patrick Letelier și David Island arată în „Men Who Beat Men Who Live Them” următoarele: „probabilitatea actelor de violență în cuplurile gay este matematic dublă față de cuplurile heterosexuale… credem că 650.000 de bărbați gay sunt victime ale violenței domestice în fiecare an în Statele Unite”. Așadar, aruncând vina violenței, și încă a unei violențe monstruoase, de tipul Holocaustului, asupra creștinilor și conservatorilor, maschezi formele și cauzele reale ale suferinței în rândul comunităților gay.
3. Se creează sindromul de cetate asediată. Se produc și se exacerbează emoții noi (adică emoții care în prealabil nu existau în spațiul public, cum ar fi disprețul față de presupuse „fobii” de tipul homofobiei), în general negative (dezgust, neîncredere, ură față de oricine susține o poziție creștină sau conservatoare).
Exemplu: Toți cei care susțin Căsătoria între un bărbat și o femeie sunt acuzați, in corpore, că ar avea ceva cu gay-ii, că ar fi homofobi. Nu este prezentată, nici un moment, poziția corectă a apărătorilor Căsătoriei – care apără, în fapt, Căsătoria dintre un bărbat și o femeie ca fiind fundamentul familiei, celula de bază a societății și cel mai bun mediu pentru dezvoltarea armonioasă, psihologică, emoțională, spirituală și intelectuală, a copiilor. Nu – toți cei care susțin Căsătoria așa cum a fost ea în toate timpurile și în toate marile culturi și tradiții ale omenirii sunt acuzați că se tem de gay, că au ceva cu gay-ii și sunt catalogați drept „retrograzi”, „creștinopați”, „din Evul Mediu”, oameni care s-ar opune progresului omenirii spre culmile noului socialism globalizat.
În fapt, „creștinopații” sunt cei care spun – ok, omenirea poate s-o pornească din nou spre culmile socialismului, cum a mai pornit-o de atâtea ori în secolul XX; dar, dacă vrem să rezistăm la o nouă catastrofă, rezistența nu va fi pe câmpul politic, ci în planul familiei: prin protejarea familiei și a copiilor, a minților și sufletelor acestora, de noua propagandă, care ne amintește atât de tare de vechea propagandă și de vechile minciuni bolșevice.
4. Se ajunge la violență, interpretată ca reacție justificată pentru cauza dreaptă a progresului și ca o confirmare a existenței reale a dușmanului fictiv și a conspirațiilor și agresiunilor de care „creștinopații”, conservatorii și toți cei care își păstrează uzul rațiunii și al bunului-simț se fac vinovați.
Exemplu: chiar atacurile împotriva „creștinopaților” pornite de autorul textului căruia îi răspund aici este o formă de hate speech și de violență. Dar hate speech-ul nu este hate speech când este orientat împotriva conservatorilor, a „creștinopaților” și a oamenilor de bun-simț. Dacă creștinii și conservatorii sunt înjurați și calomniați, dacă creștinilor și conservatorilor li se pune pumnul în gură, dacă sunt hărțuiți în tribunale și băgați la închisoare, cum vedem că se întâmplă pe alte meleaguri, de pildă în anumite state din SUA – ei bine, mâncăm popcorn și ne bucurăm: homofobii și-o merită, free speech-ul nu e pentru „retrograzi din Evul Mediu.”
Gabriel Popa