După secvențele bucuriei spaniole, cu Pepe Reina adevărat maestru de ceremonii, putem trage concluzia că noii campioni mondiali sunt băieți plini de viață. Chiar și Pique e un băiat plin de viață, dar viața e de rahat, nu-i așa?!. Lui s-ar putea să nu-i pută, s-o fi obișnuit. La banii lui, ca să mă pun în pielea celor care numai la asta se raportează, își permite chiar rahat de aur. De campion mondial!
Din păcate, neașteptat și inexplicabil, a mai apărut ceva, după spartul târgului, de care ne vom aminti, chiar și fără voie, când vom povesti despre mondialul african. Deși nu s-a întâmplat în Africa, ci la noi, în Europa. Ceva, nu se știe ce, i-a stimulat lui Pique glanda salivară, iar surplusul a fost oferit unui personaj oarecare, prezent în “autocarul bucuriei”. Omul era un oficial al federației spaniole și probabil că nu-i stătea freza. Gestul lui Pique a fost unul care te lasă perplex, mai ales că nu a fost făcut la mânie, ci la distracție! Deci a fost o glumă?! Păi atunci s-o guste ăia care s-au amuzat… Întors pe toate fețele, amendat și criticat a fost și tenismenul nostru, Victor Hănescu, după incidentul de la Wimbledon. Urât, nici vorbă, dar reacția a fost la mânie, plus că gestul său a fost doar sugerat, un “ptiu” care doar jignea destinatarul.
Mă duc cu gândul la fani, dintre ei mulți copii, care își fac idoli din fotbaliștii ăștia de mucava. Strângi poze, strângi emoții, amintiri, și când le ații calea cu speranța unor vorbe de apreciere, unui autograf, unii nici nu te bagă în seamă, nu dau pe tine nici măcar un scuipat. Sau, dacă îl dau, îl dau la propriu. În fine, poate că ăsta era și momentul pentru a arhiva ediția africană și de a privi înainte. Gazdele merită felicitări, s-au străduit și au reușit, deși eu, unul, eram foarte sceptic. Pe stadioane n-a fost înghesuială, ca la alte turnee, dar poate că a fost mai bine. Nu au fost incidente între suporteri, la multe meciuri am văzut pâlcuri amestecate în tribune, unii strigându-și bucuria, alții trăindu-și dezamăgirea, dar fiecare cu treaba lui. Peste o veșnicie de patru ani va urma mondialul brazilian. Știu că “la noi, la țară, îi zicem simbioză”, dar dacă echipa noastră va sta tot la televizor, a rămâne și de data asta cu echipa ar însemna că sunt un fraier. Ceea ce, din capul locului, n-ar fi deloc exclus.
