Stroe:Săptămâna viitoare prezentăm rezultatele evaluărilor privind discriminarea de gen din minister



Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat joi, la audierile din comisiile de buget-finanțe pe tema bugetului ministerului pe 2013, că săptămâna viitoare, împreună cu șeful IGP, va prezenta rezultatele evaluărilor privind discriminarea de gen din instituție.
„În cursul săptămânii viitoare, noi vom prezenta în conferință de presă o informare publică, cu șeful IGP și alți factori de răspundere, în legătură cu evaluarea situațiilor care s-au produs, puține la număr”, a spus Stroe.
Ministrul a fost întrebat de către deputatul PDL Andreea Paul dacă a fixat sume pentru rezolvarea situațiilor privind discriminarea de gen din instituție.
„Vom veni cu un program de măsuri. Sumele nu au cum să fie foarte mari, le putem prelua din activitatea de persoane. Vom institui și două politici publice pe această temă”, a spus Stroe.
Bugetul Ministerului Afacerilor Interne a fost adoptat în forma inițială, fără amendamente, cu 31 de voturi „pentru”, 4 voturi „împotrivă” și 4 abțineri.
Ministrul Radu Stroe a dispus o serie de controale la inspectoratele județene de poliție cu privire la respectarea principiilor de etică și deontologie profesională, pentru a fi identificate și sancționate practici discriminatorii în raport cu angajatele și alte aspecte neconforme. Din echipele de verificare vor face parte sociologi, psihologi, dar și ofițeri din structurile de control.
Controalele dispuse de ministrul Stroe vin în urma scandalului declanșat în seara de 26 decembrie, când polițista Melania Renghea de la Poliția Balș și fostul său superior Gheorghe Barbu au ajuns la spital după ce femeia, care susține că polițistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen.