Accident terifiant

Strivit de un moto-stivuitor

Un tânăr în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața în urma unui terifiant accident de muncă, petrecut la sfârșitul săptămânii trecute.
Vineri seară, în jurul orei 18:10, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost sesizat despre faptul că, la o firmă cu sediul în cartierul Ițcani, un angajat a fost strivit de un moto-stivuitor. În numai câteva minute, la fața locului au ajuns echipajele de intervenție ale ISU Suceava, însă, din nefericire, medicii de pe ambulanța SIAMUD nu au putut să facă altceva decât să constate decesul angajatului cu pricina, Constantin G..
Din primele cercetări, s-a stabilit că tânărul încerca să mute cu un moto-stivuitor trei plăci de beton. La un moment dat, din cauza neatenției și a manevrării greșite, vehiculul s-a răsturnat, prinzând victima între utilaj și încărcătură. Practic, tânărul nu a mai avut nici o șansă, decedând imediat.
„Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, care efectuează cercetări sub aspectul producerii unui accident de muncă, fiind sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Bărbat acuzat de un accident mortal produs în curtea unui service auto din Suceava în 2019, declarat acum nevinovat

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României