Stresul legat de locul de muncă va crește foarte mult în următorii cinci ani



Numărul persoanelor afectate de stresul legat de locul de muncă va crește în următorii cinci ani în România și în celelalte state europene, efectele crizei economice fiind una dintre cauze, rezultă dintr-un sondaj european privind securitatea și sănătatea în muncă.
Opt din zece europeni activi cred că numărul persoanelor afectate de stresul legat de muncă va crește în următorii cinci ani, iar 79 la sută dintre directori recunosc că stresul reprezintă o problemă în întreprinderile lor, potrivit sondajului european.
Estimările arată că și în România stresul legat de locul de muncă va crește foarte mult în următorii cinci ani, efectele crizei economice putând constitui una din cauze prin incertitudinea păstrării locului de muncă, respectiv găsirea unui loc de muncă adecvat pentru tinerii absolvenți, reducerea veniturilor din salarii prin ajustări salariale în diferite sectoare de activitate, creșterea sarcinii de muncă prin reduceri de personal, diminuarea volumului investițional, în general.
Aproape 52 la sută dintre persoanele care consideră că numărul persoanelor afectate de stresul legat de muncă va crește în următorii cinci ani preconizează că „va crește foarte mult”.
Această situație reflectă constatările sondajului ESENER realizat de EU-OSHA cu privire la riscurile noi și emergente la locul de muncă, potrivit căruia 79 la sută dintre directori consideră că stresul reprezintă o problemă în întreprinderile lor, ceea ce face ca stresul să fie la fel de important pentru întreprinderi ca accidentele de muncă.
Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA) precizează că stresul legat de muncă este una dintre cele mai importante provocări în materie de sănătate și securitate în muncă în Europa, reprezentând costuri enorme în termeni de probleme umane și performanță economică.
Sondajul a constatat, de asemenea, că 86 la sută dintre europeni sunt de acord că respectarea de practici adecvate în materie de securitate și sănătate în muncă este necesară pentru competitivitatea economică a unei țări, din această categorie 56 la sută fiind pe deplin de acord.
Opiniile sunt similare în rândul lucrătorilor și al persoanelor care nu lucrează (86 la sută și, respectiv, 85 la sută sunt de acord).
„Criza financiară și schimbările permanente din mediul profesional sunt din ce în ce mai solicitante pentru lucrători, prin urmare nu este surprinzător că stresul legat de locul de muncă este printre primele lucruri la care se gândesc oamenii. Indiferent de vârstă, de sex sau de dimensiunea organizației, o majoritate impresionantă a persoanelor consideră că stresul legat de muncă va crește”, spune dr. Christa Sedlatschek, directorul EU-OSHA.
Ea precizează că există variații interesante la nivel național în ceea ce privește persoanele care preconizează că stresul legat de muncă „va crește foarte mult”, norvegienii fiind cel mai puțin îngrijorați (16 la sută), iar grecii cei mai îngrijorați cu privire la creșterea nivelului de stres (83 la sută afirmă că „va crește foarte mult”).
În Anul european al îmbătrânirii active și solidarității între generații, sondajul a constatat că 87 la sută din populația europeană consideră că practicile adecvate în materie de securitate și sănătate în muncă sunt importante pentru a contribui la prelungirea vieții active a persoanelor înainte de pensionare.
Sursa citată mai amintește că un sondaj recent Eurobarometru a arătat că mulți europeni sunt pregătiți pentru îmbătrânirea activă, însă este posibil ca situația actuală cu care se confruntă în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă să nu le permită să lucreze până la o vârstă mai înaintată.
Potrivit Eurostat, deși în general vârsta de pensionare este de 65 de ani în Europa, vârsta medie a ieșirii de pe piața muncii în 2009 a fost de aproximativ 61,5 ani.
În sondajul Eurobarometru, patru europeni din zece (42 la sută) consideră că vor fi în măsură să îndeplinească sarcinile de lucru din prezent până la vârsta de cel puțin 65 de ani, în timp ce 17 la sută preconizează că nu-și vor putea continua activitatea la actualul loc de muncă după vârsta de 59 de ani.
Sondajul, efectuat de Ipsos MORI pentru Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA), a cules opiniile a peste 35.000 de persoane din 36 de țări europene privind aspecte de actualitate legate de muncă, inclusiv stresul, și importanța securității și sănătății în muncă pentru competitivitatea economică și în contextul prelungirii vieții active.