Atenție, gropi!

Străzile Sucevei, ciuruite după primele luni de iarnă



Gurile de canal - capcane pentru șoferi
Gurile de canal - capcane pentru șoferi

La stânga groapă, la dreapta groapă. În față o altă groapă. Nu e un drum de țară, uitat de lume, ci chiar unele din cele mai circulate străzi ale Sucevei, care, după numai două luni de iarnă adevărată, arată ca după un bombardament. Cele mai multe probleme au apărut în zonele unde s-a lucrat anterior pentru remedierea unor avarii la rețelele de utilități sau unde s-au făcut noi racordări, urmate de zonele unde lucrările de mântuială făcute la ridicarea capacelor de canal se văd din plin acum, când în jurul acestora au apărut cratere uriașe.
Gurile de canal, capcane pentru șoferi Chiar în Centru, la doi pași de stația de așteptare a autobuzelor, pe o porțiune de câțiva metri, șoseaua a dispărut, fiind înlocuită acum cu pietriș și pavele, care se adâncesc pe zi ce trece, din cauza traficului intens.
După ce un șofer s-a trezit cu o roată a mașinii afundată în stradă, pe când stătea la semafor, asfaltul cedând pe neașteptate, angajații Primăriei au venit de două ori să cârpească groapa imensă. Rezultatele nu au fost deloc încurajatoare, nici una dintre soluțiile adoptate nerezistând mai mult de trei zile.
O altă stradă intens circulată, Universității, este o provocare pentru șoferi, din cauza gurilor de canal, adâncite peste măsură, adevărate cratere – capcană, care trebuie evitate cu o mulțime de manevre.
De altfel, gurile de canal, dar mai ales gropile apărute în jurul acestora, se fac simțite cam pe toate străzile principale, acolo fiind punctele slabe chiar și la șoselele recent asfaltate.
Gropile din sensurile giratorii O priveliște dezolantă e cea de la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni, chiar în sensul giratoriu de la Galleria. Artera de circulație care duce spre Moara este măcinată de o mulțime de gropi, care de care mai adâncă sau mai extinsă, fiind un pericol pentru șoferii care trebuie să se chinuiască să le ocolească.
O mulțime de gropi erau și la sensul giratoriu făcut chiar înainte de venirea iernii, în fața podului de peste calea ferată din Burdujeni, dar, din fericire, au fost astupate cu pavele chiar zilele acestea. O situație asemănătoare este în fața magazinului Billa, tot din Burdujeni, unde nici măcar autobuzele de transport în comun nu mai puteau intra în stația de la IRIC, din cauza unei gropi imense, apărută după ploaie, pe locul unde a fost făcut racordul la utilități.
Încă o dată, s-a demonstrat astfel că lucrările de refacere a zonelor afectate de intervenții la rețelele de utilități sunt făcute în bătaie de joc, pământul fiind aruncat de-a valma în gropile săpate, în loc să fie bine tasat, cu straturi de nisip intermediare.
Nici Calea Unirii, 1 Decembrie 1918 și strada Traian Vuia nu au scăpat de gropi, care au apărut din loc în loc, unde apa a găsit unde să se infiltreze și apoi s-a dilatat, când a dat gerul.
Pavelele, o soluție temporară Confruntată cu o adevărată problemă, municipalitatea suceveană a apelat la singura soluție pe care o are în această perioadă – astuparea gropilor cu pavele și nisip. Pentru a mări ritmul de lucru, au fost angrenați în această treabă și angajații Direcției Domeniului Public, încât, în doar câteva zile, au fost rezolvate temporar câteva zone – problemă din oraș.
În ceea ce privește spărturile făcute de firmele de utilități, în special ACET, care are cele mai multe avarii la conductele de apă și canalizare, multe din gropile din Suceava fiind apărute în urma intervențiilor lor, Primăria spune că are mâinile legate.
“Teoretic, am putea să-i amendăm că nu au adus terenul la starea inițială. Dar practic ne-am amenda tot pe noi, pentru că și ACET și Termica sunt societățile noastre. Au și ei dreptate când spun că nimeni nu își dorește aceste intervenții sau să spargă strada doar de dragul de a face ceva. Avarii sunt o mulțime, zilnic, iar până când nu înlocuim ce avem în subteran, nu vom putea avea drumuri de calitate”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Până în primăvară, când vor putea fi efectuate lucrări de asfaltare și de plombare a străzilor, gropile din Suceava se vor mai înmulți și vor trebui peticite mereu cu pavele, care la rândul lor costă.


Groapa langa groapa la intrarea in Suceava dinspre Falticeni
Groapa langa groapa la intrarea in Suceava dinspre Falticeni
Gaurile din asfalt, pericol si pentru pietoni
Gaurile din asfalt, pericol si pentru pietoni
Atenție, gropi!: Străzile Sucevei, ciuruite după primele luni de iarnă
Atenție, gropi!: Străzile Sucevei, ciuruite după primele luni de iarnă
Atenție, gropi!: Străzile Sucevei, ciuruite după primele luni de iarnă
Atenție, gropi!: Străzile Sucevei, ciuruite după primele luni de iarnă
Gurile de canal - capcane pentru șoferi
Gurile de canal - capcane pentru șoferi