Grăbite să recupereze întârzierile pe care le au la realizarea lucrărilor cuprinse în proiectul ISPA Suceava, echipele firmei TMUCB, care se ocupă de rețeaua de apă potabilă, vor bloca de astăzi accesul pe două străzi, dar și dintr-o intersecție intens circulată.
Astfel, de astăzi, timp de aproximativ 15 zile, circulația rutieră pe strada Ștefan Tomșa, care are ieșirea în strada Ștefan cel Mare, în fața magazinului Bucovina, va fi blocată complet de lucrările de montare a unei noi conducte de apă potabilă.
Tot de astăzi vor începe lucrările de refacere a rețelei de apă potabilă și pe strada Mihail Kogălniceanu, care face legătura între strada Mărășești și Serpentine (strada Mircea Șeptilici).
Lucrările vor afecta și intersecția semaforizată a străzii Mărășești cu Zamcei, accesul urmând să fie asigurat doar parțial, ceea ce va duce la aglomerarea mașinilor aflate în trafic.
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a precizat că numărul străzilor care vor fi blocate parțial sau total de lucrări ISPA va crește în perioada imediat următoare, din partea firmelor TMUCB și Pfeiffer fiind așteptate graficele de lucrări pe cel puțin o lună de zile.