– Pe marginea străzilor, din loc în loc, au apărut locuri de parcare “rezervate” celor care au săpat o groapă și au umplut trotuarul de pământ
În lupta pentru locuri de parcare, sucevenii recurg și la practici nu doar la limita legalității și moralității, ci și păguboase pentru restul cetățenilor. Astfel, noua “modă” pentru crearea locurilor de parcare în cartierele Sucevei nu mai este doar cea de ocupare a spațiilor verzi din preajma blocurilor, ci și cea de transformare a trotuarului în loc de parcare, delimitat clar, pentru ca nu cumva altcineva să aibă tupeul de a mai parca acolo.
Această situație este clar vizibilă pe străzile recent asfaltate, precum Bujorilor, din cartierul Burdujeni, unde persoane cu inițiativă s-au grăbit să își rezerve locuri de parcare pe trotuar, delimitându-le cu niște săpături făcute de mântuială, care strică tot aspectul străzii care abia a fost modernizată.
În vreme ce unii s-au apucat chiar să toarne beton, pentru a-și trasa teritoriul, alții nu s-au obosit nici măcar să ia pământul săpat, împrăștiindu-l pe trotuar, care în loc să mai fie de utilitate publică, pentru toți trecătorii, a fost blocat, pentru a servi interesele unora cu tupeu și lipsă de bun simț.
Lipsa locurilor de parcare e într-adevăr o problemă gravă în municipiul Suceava, dar improvizațiile celor care au transformat trotuarul, spațiu public, într-un fel de proprietate privată, pe care le mai și semnalizează cu plăcuțe de rezervat, pe care au scris numărul de înmatriculare a mașinii lor nu reprezintă deloc o soluție, ci creează noi probleme.
În acest fel este blocată și inițiativa Primăriei Suceava, de a crea parcări rezidențiale, pentru că respectivele persoane nu vor renunța la locurile ocupate abuziv, pentru a permite crearea unor parcări amenajate elegant, care să nu încurce circulația și să nu strice nici imaginea cartierului.
Un posibil exemplu pentru amenajarea de parcări în cartiere pot fi cele apărute recent pe străzile Amurgului și Mircea Damaschin, unde spațiile libere din fața blocurilor au fost amenajate ca locuri de parcare, dar nu distrugând spațiul verde sau blocând accesul trecătorilor, ci prin montarea unor pavele paralele, în spațiul dintre acestea fiind sădit gazon.






