Zeci de străzi din municipiul Suceava vor fi transformate în „tranșee”, săpate pentru a înlocui vechile rețele de apă și canalizare, doar după sărbătorile de Paști.
Deși ieri a fost demarat oficial programul ISPA în zona centrală a Sucevei, efectele neplăcute al acestui amplu proiect, prin care se vor înlocui conductele vechi de zeci de ani, măcinate de vreme, cu altele noi, performante, nu vor fi resimțite decât după sărbătorile de Paști.
Edilul sucevean Ion Lungu a precizat că programul ISPA va fi demarat pe strada Mirăuți, de unde va continua pe alte străzi abia la finalizarea lucrărilor.
Proiectul ISPA, în valoare de 53 de milioane de euro, are ca scop modernizarea sistemului care asigură servicii de apă și canalizare locuitorilor Sucevei.





