Străzi transformate în capcane, de hoții de capace de canal



Hoții de fier vechi transformă străzi din municipiul Suceava în adevărate capcane, ultimul exemplu de acest fel petrecându-se zilele trecute, în cartierul Ițcani. Marți, în jurul orei 12.00, oamenii legii de Secția de Poliție Burdujeni s-au autosesizat despre faptul că pe străzile Aurel Vlaicu și Gării din cartierul amintit, trei capace de la gurile de canal fuseseră sustrase. Hoții acționaseră cu câteva zile mai înainte, pe parcursul nopților, în intervalul 28 martie – 5 aprilie.
În acest caz, polițiștii au reușit să ajungă la autori, doi tineri, unul de 19 ani și unul de 16 ani, ambii domiciliați în Pătrăuți, unul dintre capacele furate fiind recuperat.