Ploile abundente căzute ieri, după ora 17.00, au creat probleme mai ales în municipiul Suceava, mai multe străzi dar și gospodăriile unor oameni fiind inundate.
Așa cum se întâmplă de fiecare dată când plouă torențial, canalizarea orașului nu a făcut față, situații de acest gen petrecându-se în centrul Sucevei, pe strada Nicolae Bălcescu, ori în cartierul Burdujeni, în zona Bisericii Sf. Andrei.
De asemenea, în mai multe locuri din oraș apa a intrat în curți și subsoluri. Până în jurul orei 18.00, au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava pentru a cere ajutor locatari de pe străzile Aleea Nucului, Vasile Bumbac și de pe strada Cernăuți, numărul 75, apa care i-a inundat pe oameni având între cinci și zece centimetri. Ultimii nici nu mai știu a câta oară au fost inundați după ce un canal înfundat nu a preluat deloc apa, pompierii intervenind pentru evacuarea acesteia. Probleme au mai fost și în cartierul Zamca, unde apa a intrat în curțile și beciurile unor localnici.
În județ, până la ora 18.30, probleme au mai fost doar în satul Mironu, comuna Valea Moldovei, însă apele s-au retras imediat, înainte ca pompierii să intervină.
Conform unei avertizări meteorologice Cod galben, în județul Suceava erau așteptate ploi până în această dimineață, la ora 6.00.
Aseară, în intervalul orar 18.30-19.30, Cod Galben de ploi torențiale imediate fusese emis pentru localitățile Fălticeni, Bunești, Bosanci, Salcea, Siminicea Dumbrăveni și Moara Nică.




