Turnarea ultimului strat de asfalt pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava a atras după sine o serie de restricții de circulație atât pe această arteră rutieră, cât și pe străzile adiacente.
Inginerul Laurențiu Țăran, reprezentantul firmei Autotehnorom, care asfaltează împreună cu firma Victor Construct în Suceava, ne-a declarat că în cursul zilei de astăzi vor fi închise pentru 3-4 ore și deschise succesiv străzile cu ieșire pe partea stângă a bulevardul George Enescu, dinspre Lidl spre Catedrală. Pentru locatarii blocurilor din zona Nordic, accesul auto se va face prin curtea Liceului Sportiv. Inginerul Țăran estimează că strada care vine de la blocurile noi din zona Nordic până în bulevardul George Enescu va fi închisă în jurul orei 14.00.
Ieri, când s-a turnat stratul de uzură pe sensul de mers de pe partea dreaptă dinspre Lidl spre Catedrală, s-a recurs la același procedeu, ultima stradă închisă fiind Universității, de la ora 16.00 la 19.30. Circulația în zonă s-a desfășurat pe străzile paralele care fac legătura dintre bulevardele 1 Mai și George Enescu.
Asfaltarea bulevardului George Enescu s-a făcut cu așternerea de benzi de compozit, cu rol antifisură, adică de împiedicare a transmiterii fisurilor de jos în sus, spre ultimul strat de asfalt.
Ieri s-a finalizat turnarea stratului de uzură pe un sens, de la Lidl până la noul sens giratoriu de la Catedrală, astăzi, până la ora 21.00, se va încheia asfaltarea pe al doilea sens. Potrivit inginerului Laurențiu Țăran, nu au mai fost probleme cu diferențele de nivel în zona capacelor de canal, așa cum s-a întâmplat pe străzile Cuza Vodă și Universității. ”De data asta a ieșit foarte bine”, a afirmat reprezentantul firmei de construcții.
Duminică se va putea circula pe bulevardul proaspăt reabilitat, fără nici o restricție. În ciuda faptului că străzile care au preluat traficul rutier de pe George Enescu au fost ieri mai aglomerate, nu s-au înregistrat nici un fel de incidente.
Restricții
Străzi închise complet astăzi în municipiul Suceava, din cauza asfaltării bulevardului George Enescu
