Mai marele FMI, unul dintre cei mai influenți locatari ai planetei, a dat de bucluc. A furat miliarde de dolari sau de euro? Aș! Are destui bani pentru a mai fi nevoit să facă șmecherii financiare la vârsta și poziția lui. Și-a asasinat un adversar care intenționa să-i fure scaunul? Nici! Trage pe nas ierburi și a fost prins dând și altora? Să fim serioși! Și atunci de ce se află în beciurile poliției new-york-eze, dimpreună cu spărgători de bănci, traficanți de droguri și asasini? Ei bine, Strauss-Khan, director al Fondului Monetar Internațional și posibil contracandidat al lui Sarkossy la președinția Franței, cu șanse uriașe de a-l bate în alegeri pe titirezul de la Palatul Elysee, a fost găsit vinovat că ar fi violat o cameristă într-un hotel de șapte stele din capitala financiară a Americii.
Că Strauss-Khan avea pompița din nădragi gata de lucru mereu se știa. El însuși și-a recunoscut vinovăția de a fi mort după dame. Unora le plac priveliștile, altora tablourile cu nuduri. Destui colecționează timbre sau etichete de geamantan. El adora, în concretețea lui catifelată, nudul viu, iar când sfârcul de dudă al sânilor, cum ar zice poetul, era plantat pe un trup de abanos, din exotica și fierbintea Africă, și mai abitir. Cu acest beteșug care nu pricep de ce n-ar fi considerat și calitate, acest înalt demnitar planetar a urcat toate ierarhiile, și-a învins, prin calități profesionale și intelectuale de excepție, numeroși adversari, a stat la masă cu zeci de șefi de stat ai lumii care l-au tratat cu multă curtoazie, a făcut avere și încă ce avere.
Ei bine, toate s-au năruit într-o clipă. Poliția americană l-a umflat și băgat la zdup după simpla declarație a unei cameriste precum că bărbatul de care tot vorbim s-a dat la ea. Rezum. Strauss-Khan se trezise în zori, intrase în baie pentru dușul de dimineață și urma să-și împlinească bogatul program de peste zi. Ieșind el din baie, firește, în pielea goală, că doar nu-și punea chiloți sub duș și nici nu se știa pe bulevard pentru a-și masca goliciunea de privirile indiscrete, a dat de o poponeață de negresă, suplă, înaltă (un metru și optzeci!), minijupistă, care își mișca șoldurile în ritmul în care freca pe jos cu o cârpă să zicem, urme iluzorii de praf. Mă rog, o cârpă modernă, electronică, un mop sau aspirator american care să cadreze cu statutul înalt al hotelului și al oaspeților săi de rang. Ce căuta dama acolo, știut fiind că accesul cameristelor este îngăduit doar după plecarea oaspetelui și nici atunci dacă acesta cere să nu i se deretice nici în lipsă camera? Presupun că statuia de abanos africană, pe care o cânta inegalabil, în ”Poeme negre”, Leopold Sedar Senghor, singurul mare poet al lumii ajuns și șef de stat (în Senegal), arăta splendid la cei 32 de ani ai ei, fiindcă într-un asemenea hotel nu angajezi persoane obeze, cu bube pe nas, care să-ți inhibe de cu zori optimismul.
Vă amintiți ce spunea, chiar în America, distinsul nostru președinte despre angajarea la Cotroceni a Elenei Udrea? M-am săturat, zicea el pe bună dreptate, de mutre acre, de murături umane. Aveam nevoie de o responsabilă cu optimismul! Ei bine, firește păstrând proporțiile, fiindcă amărâta aia de cameristă, cu tot gradul ei de colonel în servicii, nu poate fi comparată cu optimista noastră care a ajuns între timp, grație calităților profesionale incontestabile, ministru și trezorier național, ei bine, așadar, camerista arăta pesemne splendid. Încins de dușul fierbinte și găsind o găinușă dispusă la ghidușii în ușa băii (ce altceva ar fi căutat acolo decât să incite și excite?), cocoșul galic a trecut la ce-i plăcea lui cel mai mult. Vocile avocaților lui Strauss-Khan zic că raporturile (mă rog, orale, anale, vai câte orori suntem nevoiți să auzim!) ar fi fost consimțite. Păi bineînțeles că au fost consimțite! Ionel Teodoreanu, parcă, în La Medeleni, dezvoltă magistral pledoaria unui avocat care convinge Curtea că un bărbat singur nu poate viola o femeie. Nu poate și gata! Firește, cu excepția variantelor folosirii unui pistol, cuțit sau a anestezierii victimei cu, era să zic, odicolon! Avocatul din romanul respectiv îi cere judecătorului teaca sabiei pe care omul legii o purta la șold și îl invită să introducă în ea sabia. Teaca era în mâna avocatului care o mișcă discret, iar judecătorul, cu toate strădaniile, nu nimerește. Vedeți, concluzionează avocatul! Nu se poate decât cu acceptul… tecii!
Trecând peste amintirile mele de lectură, sunt convins că lui Strauss-Khan i s-a întins o cursă. Cineva, nu neapărat Sarkossy, a vrut să scape de el. De ce nu ne-am gândi și la grangurii Fondului? Și a reușit. Drumul din Paradis spre Infern e al naibii de scurt uneori, mai ales atunci când dracul serviciilor secrete își vâră, ca într-o teacă dresată să stea, coada.
