Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că are o strategie financiară pentru câștigarea campionatului, dar nu o poate spune public, deoarece s-ar putea sesiza Departamentul Național Anticorupție (DNA). „Am o strategie pentru câștigarea campionatului, dar nu v-o mai spun, că după aia, dom’ne, corupție în fotbal, PNA (n.r. – DNA), nu știu ce, n-ai voie să dai prime, nu știu cum… Va fi o strategie financiară, dar nu vă mai spun vouă, că apoi speculează PNA-ul și vine PNA-ul: «uite ce ai spus public!». Am vrut eu vreodată locul doi? E posibil să fim pe locul întâi și după trei-patru etape, dar după 15 etape… Cel mai mult mi-e frică de CFR, care are valoare și joacă fotbal, doar de asta mi-e frică”, a precizat conducătorul grupării „roș-albastre”. Gigi Becali a subliniat că este foarte mulțumit de activitatea managerului sportiv Adrian Ilie. „Lasă ce spun suporterii despre el, ce știu suporterii ce face Adrian Ilie. În primul rând mă interesează omul cu care lucrez, iar el e un superom. Va lucra cu mine până la adânci bătrâneți. Are ochi, îmi prezintă jucătorii, dar eu iau decizia finală. Eu personal îi aleg, eu mă ocup, altfel nu mai vin jucători. Și de Mihai Stoica am zis că va lucra cu mine mereu, așa am crezut. Nu pot să spun că n-a lucrat bine, numai că are el nebuniile lui. Era un băiat deștept, competent, știa să facă treabă, la Adrian Ilie e altceva, este un om foarte bun”, a spus el.
Revin Rădoi, Pleșan și Ghionea
Becali a afirmat că Steaua avea nevoie de atacanți și astfel de jucători vor fi transferați: „Revin Rădoi, Pleșan, Ghionea, nu mai avem nicio problemă. Și Adrian Ilie, și Lăcătuș îmi prezintă jucătorii. Ei s-au uitat ore în șir pe casete, mi i-au prezentat, apoi au dat la șeful, specialistul, să fie punctul final. Când era Mihai Stoica, nu mă interesa, ia ce vrei tu, acum nu mai facem așa, că nu-mi place unde s-a ajuns cu Steaua, opt jucători care n-au valoare de Steaua. Nu mai vreau!”. Becali a precizat că singura preocupare a sa în acest an o reprezintă Steaua și cum să facă să ia campionatul. „O să renunț la unele afaceri pentru a mă ocupa prioritar de Steaua. O perioadă m-am ocupat de afaceri, de politică, și am văzut că s-a ajuns cam rău”, a comentat el.
Fără alianțe cu Rapid
Gigi Becali a declarat că nu a făcut nicio alianță de Revelion cu acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos: „Ce alianță poți să faci cu un om cu care te lupți? Primul adversar al meu el este, pentru că întâi trebuie să salvez locul doi, abia apoi locul unu. De Revelion el era îngrijorat: ce an greu o să am dacă nu s-a spart paharul”.


