Strategia fiscală 2012-2014: Prioritatea MECTS – toate unitățile preuniversitare, autorizate sanitar



Una dintre prioritățile MECTS este autorizarea sanitară a tuturor unităților de învățământ preuniversitar, una dintre condiții fiind existența utilităților, peste 2.200 de lucrări fiind în execuție, pentru care mai sunt necesare 2,5 miliarde de lei, potrivit Strategiei fiscale a Guvernului.
„În prezent se află în diferite stadii de execuție peste 2.200 de lucrări investiționale, inclusiv de asigurare cu utilităția unităților de învățământ preuniversitar, pentru care restul de executat este de cca. 2,5 miiliarde de lei, care nu poate fi asigurat financiar integral datorită resurselor insuficiente ale bugetelor locale”, se arată în documentul care include proiecțiile macroeconomice ale Guvernului pentru perioada 2012-2014, obținut de MEDIAFAX.
Din analiza datelor investiționale la nivel local, rezultă că majoritatea obiectivelor și în primul rând cele amplasate în zone defavorizate, sărace sau în localități mici, nu se pot realiza pe baza finanțării, în exclusivitate, din bugetele locale.
Astfel, prioritățile investiționale ale Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) vor avea în vedere, pentru domeniul învățământului preuniversitar, alocarea de fonduri către acele obiective care pot fi finalizate în 2011, îndeosebi pentru școlile care au preluat elevi de la unități de învățământ desființate sau comasate și că tre unități finanțate direct de către MECTS (palate și cluburi ale copiilor).
În ceea ce privește programul Campusuri școlare, acesta va fi reanalizat pentru stabilirea necesităților majore.
Referitor la învățământul preuniversitar, criteriile alocale prioritar vor viza universitățile de execelență, investițiile privind spațiile de învățământ, spațiile de cazare și utilitățile, potrivit documentului citat.
Pentru perioada 2012 – 2014, MECTS are în vedere o creștere a cheltuielilor totale, precum și a procentului de investiții.
Astfel, pentru 2012, în bugetul de stat sunt estimate cheltuieli totale de 6.451 de milioane de lei (1.013 milioane de lei reprezentând investiții), pentru 2013 sunt estimate cheltuieli totale de 8.487 de milioane de lei (1.488 de milioane de lei – investiții), iar pentru 2013 valoarea cheltuielilor totale estimate crește la 8.677 de milioane de lei (1.335 de milioane de lei reprezentând investiții).