Proiecte

Strategia de dezvoltare a județului Suceava, în dezbatere

Consiliul Județean Suceava va publica pe site-ul de internet al acestei instituții, www.cjsuceava.ro, „Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava 2008-2013”.
Președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că această strategie poate fi consultată și dezbătută de suceveni începând cu data de 17 martie 2008, ea urmând a fi păstrată pe site-ul instituție o perioadă de 30 de zile.
Mîrza a explicat că obiectivul principal al acestei strategii este valorificarea tuturor resurselor materiale și umane în vedere dezvoltării județului, în vederea creșterii nivelului de trai al populației.
Șeful administrației județene sucevene a spus că strategia are o serie de obiective specifice, respectiv dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport, consolidarea mediului de afaceri prin creșterea competitivității și eficienței microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, dezvoltarea și consolidarea mediului rural în vederea creșterii nivelului de trai al locuitorilor și îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate și serviciilor sociale.
CJ vrea dezvoltarea turismului
De asemenea, Consiliul Județean Suceava își propune luarea măsurilor necesare în vederea dezvoltării infrastructurii din învățământ și din domeniul culturii, susținerea tinerilor, realizarea de investiții și diversificarea ofertei de servicii turistice în vederea valorificării potențialului turistic local și, nu în ultimul rând, modernizarea administrației publice.
„Scopul pe termen scurt al strategiei este acela de a pune la dispoziția Consiliului Județean, a Consiliilor Locale și a celorlalte instituții interesate din județ, un instrument de lucru, care să faciliteze dezvoltarea, promovarea și implementarea unor proiecte, ce vor contribui la dezvoltarea județului Suceava”, a declarat Gavril Mîrza.
El a adăugat că pentru realizarea obiectivelor prinse în această strategie de dezvoltare va fi nevoie de fonduri importante, parte din acestea urmând a fi atrase prin intermediul programelor de finanțare europene.
„Toți cei interesați vor putea utiliza pagina de internet a Consiliului Județean Suceava pentru a-și face cunoscute opiniile, comentariile, propunerile cu privire la această strategie. Iar ideile bune vor fi luate în calcul, astfel încât această strategie să țină cont și de opiniile sucevenilor”, a încheiat președintele CJ Suceava.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor

Șoldan anunță că CJ Suceava se va asocia cu Primăria Cajvana pentru construirea unui nou dispensar medical uman în acest oraș