Strat nou de zăpadă la Rânca, pe Transalpina. Utilajele curăță drumul



Drumarii din județul Gorj intervin, marți, pentru a îndepărta zăpada depusă pe Drumul Național 67 C – Transalpina, în stațiunea Rânca, după ce a nins, stratul nou depus fiind de aproximativ trei centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX.Traficul rutier pe DN 67 C se desfășoară, marți, în condiții de iarnă. Potrivit reprezentanților Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu, drumarii acționează cu două utilaje și împrăștie material antiderapant pe carosabil, în zona montană Rânca, județul Gorj.„Prognoza era cu ninsoare în perioada aceasta, dar de la 2.800 de metri, nu de la 2.500. A nins, e vânt puternic în continuare, de la kilometrul 24, undeva sub releu, e zăpadă adusă de vânt în continuare pe drum. Acționăm cu utilaje, cu material antiderapant, pentru că este și foarte frig. Se circulă în condiții de iarnă până la Rânca. Drumul îl menținem negru, intervenim, să nu își facă probleme cei care vor să vină”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.Acesta a precizat că în unele zone stratul de zăpadă are chiar și cinci metri.„Este alb, este frumos, este de săniuță, nu știu dacă și de schiuri. Noi voiam să pregătim, după Paște, deszăpezirea pe Transalpina, din păcate orice încercare în perioada aceasta este în zadar. Așteptăm să fie condițiile prielnice, să putem să rezolvăm și această problemă. Zăpada este foarte mare și riscul să alunece de pe versanți, grohotiș, în drum, este mare. Sunt zone unde zăpada are un metru, doi, cinci metri, în decor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.Șoferii sunt sfătuiți să aibă autovehiculele echipate corespunzător.



Recomandări

Copaci căzuți pe mai multe drumuri naționale din cauza greutății zăpezii. Circulația rutieră se desfășoară fără blocaje, în condiții de iarnă

Curățarea trotuarelor de gheață și zăpadă, o obligație a tuturor, complet uitată

Alternanța între temperaturi mai ridicate în timpul zilei și cele mai scăzute din timpul nopții a dus la formarea unui strat periculos de gheață subțire, foarte alunecoasă
Alternanța între temperaturi mai ridicate în timpul zilei și cele mai scăzute din timpul nopții a dus la formarea unui strat periculos de gheață subțire, foarte alunecoasă