Șoferi problemă

„Stranierii”, sancționați unul după altul pentru viteză și depășiri pe linie continuă



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Conform estimărilor, în luna august a acestui an în județ sunt cu aproximativ 10.000 mai multe mașini decât de obicei, fiind vorba de vehiculele cu care localnicii ce muncesc peste hotare sunt veniți acasă, în concedii. Din păcate, o parte a acestora dovedesc în continuare că nu cunosc sau doar ignoră legislația rutieră, polițiștii aplicându-le sancțiuni pe bandă rulantă.
Cele mai multe probleme cu acești șoferi sunt pe zona Rădăuți, însă la toate formațiunile de poliție rutieră din județ se înregistrează creșteri în ceea ce privește neregulile constatate, fiind vorba în principal de trei mari probleme. În primul rând, sucevenii veniți în această perioadă acasă sunt luați prin surprindere de noile radare ale Poliției. Dacă în anii trecuți erau obișnuiți ca mașinile cu aparate de măsurare a vitezei să fie foarte rare în trafic, acum, după ce în dotarea Serviciului de Poliție Rutieră au intrat zece noi mașini cu radare, situația s-a schimbat. Zeci de amenzi curg zilnic pe numele unor șoferi cu mașinile înmatriculate în străinătate, după ce sunt surprinși cu viteze peste limitele legale. O altă contravenție des întâlnită la „stranieri” este cea de depășire neregulamentară, zilnic astfel de șoferi rămânând fără permise de conducere după ce efectuează depășiri în orb, în zone extrem de periculoase.
În ceea ce privește infracțiunile, șoferii cu mașini înmatriculate în străinătate au probleme cu dreptul de circulație în țară, neavând Cartea Verde, ceea ce înseamnă că nu au asigurare RCA pentru accidente.
Număr mare de dosare penale, pe zona Rădăuți

Cu precădere în Rădăuți și localitățile limitrofe poliția adună teancuri de dosare penale. „Avem deja, în luna august, 32 de dosare penale întocmite pentru infracțiuni la regimul circulației, de la lipsa asigurării valabile în România, la consum de alcool și conducere fără permis. Prin comparație, anul trecut, până la această perioadă întocmisem doar trei dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației”, a precizat inspectorul Gabriel Chifan, șeful Formațiunii Rutiere a Poliției municipiului Rădăuți, cu precizarea că acestea sunt doar sancțiunile date de formațiunea sa, altele fiind date de oamenii legii de la posturile comunale din zona Rădăuți. Așadar, duium de nereguli grave în trafic, multe dintre ele comise de cei întorși acasă în aceste zile, constatate după ce conducerea Serviciului de Poliție Rutieră Suceava a dispus foarte multe controale în trafic în această perioadă.
Șoferii veniți din străinătate, accidente grave mai puține față de anii trecuți

Deși la modul oficial mașinile înmatriculate în străinătate și șoferii acestora sunt verificați cu aceeași consecvență ca și restul conducătorilor auto, este evident că unii polițiști de la Circulație pun mult mai mult accent pe controlul mașinilor cu numere străine. Dacă oamenii legii spun că nu fac decât să prevină accidente rutiere grave, sucevenii care muncesc peste hotare se plâng că sunt discriminați în trafic, ba chiar vânați de oamenii în uniformă. Aceste cazuri pot fi însă cel mult excepții, în general cei sancționați încălcând evident regulile de circulație.
Deși creează mari probleme în trafic și în acest an, totuși până acum șoferii „stranieri” au fost implicați în mult mai puține accidente grave, comparativ cu anii trecuți. Situația este valabilă la toate formațiunile de poliție rutieră din județ, sperându-se că nu se va modifica până la finele lunii, când cei mai mulți dintre sucevenii veniți acasă se vor întoarce în țările în care muncesc.
„Stranier” la volan: beat, fără permis și asigurare, a intrat într-un șanț
Printre șoferii care s-au ales cu dosare penale în aceste zile se numără și un șofer din comuna Horodnic de Jos. Acesta se deplasa prin sat cu o mașină înmatriculată în Anglia, fără drept de circulație în România și la un moment dat a scăpat vehiculul de sub control, oprindu-se într-un șanț. Șoferul, în vădită stare de ebrietate după cum rezultă din constatările poliției, nu avea nici permis de conducere. Dacă probele biologice recoltate vor confirma că acesta era băut, el va răspunde penal în fața legii pentru nu mai puțin de trei infracțiuni. Zeci de amenzi curg zilnic pe numele unor șoferi cu mașinile înmatriculate în străinătate, după ce sunt surprinși cu viteze peste limitele legale



Recomandări

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole
Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital
Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital