Fiecare județ are Costel Iancu lui. Sau mai mulți. Aproape că aș paria pe o asemenea ipoteză, pentru că ceva îmi spune că personajul devenit scandal e reprezentativ pentru ceea ce aș numi noul val din politica românească.
Iată modelul și judecați dacă se potrivește în linii mari cu ceea ce știți deja despre alte exemplare din zona dumneavoastră. Costel, așa am să-l numesc în această bucată de text, face afaceri de ani de zile și ușor, ușor începe să devină cunoscut. Nu pentru geniul său în ale business-ului, ci grație unor scandaluri care încep să intre în atenția presei locale. În varianta benignă ar putea fi vorba de un mic tun pe care l-a dat într-o licitație dubioasă cu primăria. Demn de o știre ceva mai lungă, dar numele personajului rămâne undeva în memoria, dacă nu a publicului, măcar a ziariștilor.
Iar cum Costel are deja ceva cheag, afacerea sa săltând între timp spre câteva milioane de euro, și pentru că asta îl face să se considere deja un fel de VIP, începe să-și facă simțită prezența la tot felul de evenimente cu ștaif. Primarul, că tot l-a fericit cu o șpagă la licitația care i-a atras pentru prima dată atenția presei, îl invită la recepții, sare cu ceva bani la o sindrofie organizată de un ONG local în sprijinul unei cauze umanitare, că deh, cum a auzit el că se spune, obrazul subțire cu cheltuială se ține.
Ideea e că stima de sine, deși nesusținută nici de școală, că abia a terminat liceul, nici de vreun talent ieșit din comun, crește exponențial odată cu aroganța specifică oricărui îmbogățit peste noapte de pe la noi.
Ziariștii încep să-l caute tot mai des și pentru alte mici tunuri despre care se zvonește prin târg, dar omul nu mai răspunde decât cu înjurături și amenințări, pentru că în mintea sa e deja un fel de Becali local. Presa îl atacă dur, iar el jubilează. Are publicitate gratuită pe prima pagină a ziarelor. Așa interpretează el atenția tot mai mare de care se bucură din partea jurnaliștilor și nici nu-i departe de adevăr. Despre Costel se vorbește deja pe stradă, în cârciumi și se țes chiar mici legende.
Cum între timp banii, tot mai mulți, îi asigură și protecția poliției, procuraturii și a gărzii financiare, Costel trece la nivelul următor. Bate palma contra unei sume frumușele cu liderul local al unui important partid politic în schimbul promisiunii unei viitoare candidaturi. Pentru început, consiliul local pare locul cel mai potrivit. Presa e mai mult cu ochii pe primar, în timp ce marile șmenuri se fac de fapt prin comisii. Mai bagă o sponsorizare țeapănă la partid și ajunge șef la comisia de urbanism. Pentru că am uitat să vă spun, dar Costel are și foarte multe terenuri, iar nebunia asta cu imobiliarele nu-i poate scăpa. În doi ani construiește trei blocuri de locuințe și un centru de afaceri.
Gata, nimeni nu-l mai poate ignora, ba, mai mult, începe chiar să devină un fel de favorit al presei. A învățat și ce înseamnă o șpagă dată unui redactor șef și o măslină reporterului de pe investigații și o palmă pe umăr reporterului de pe politic.
Pasul până la o candidatură pentru Parlament pare de la sine înțeles. Cum între timp sistemul de vot s-a schimbat din cel de listă într-un fel de uninominal, Costel își face deja bugetul de campanie. Grosul se duce din nou la partid, mai exact la cei câțiva din conducerea sa locală care-l desemnează cu entuziasm. Dosarul de la DNA-ul local îl lasă rece. Niște mucoși de pe-acolo îi vor capul, dar ei habar n-au că la București, la partid, proptelele sunt mult mai mari. Costel e deja o speranță în politică și partidul nu-și sacrifică așa ușor oamenii de valoare.
Omul mai are o singură problemă. Trebuie să-și recupereze milionul de euro pe care l-a cheltuit deja cu partidul și cu campania și, evident, să devină cu adevărat ceea ce știe el că merită. Miliardar. Deci la guvern. Sunt zeci de funcții care-l așteaptă. Cu încă 200 de mii de euro ajunge secretar de stat. Costel Iancu cel adevărat a avut ghinion. Costelul nostru nu. Primul tun are deja ghiuleaua pe țeavă. Baftă, Costel.
