Campanie

Strângere de fonduri pentru copiii cu Sindrom Down

Poșta Română a lansat campania de colectare de fonduri pentru copiii diagnosticați cu Sindromul Down. Cei care doresc să se alăture acestei campanii pot achiziționa brățări de silicon din oficiile poștale din întreaga țară. Prețul unei brățări este de cinci lei, iar banii colectați, în jur de 180.000 de lei, vor fi donați Asociației Caritas București, membru fondator al Federației „Rețeaua Organizațiilor Sindromul Down din România” (FAROSDR), pentru construirea unui Complex Social de Servicii pentru Persoanele cu Dizabilități.
Campania „Există un drum către o viață normală”, inițiată de Poșta Română, este susținută și de pilotul Adi Răspopa – vector de imagine – în cadrul Campionatului Național de Raliuri (CNR).
Pe lângă promovarea campaniei umanitare, al cărui logo va fi prezentat pe automobilul de concurs Suzuki Ignis S1600, la prima etapă a CNR 2008, Adi Răspopa, împreună cu colegii de la Poșta Română din Brașov, au invitat câțiva copii cu sindrom Down pentru a urmări raliul.

Recomandări

Campanie umanitară pentru sprijinirea a 30 de „copii speciali” din comunitatea Asociației Sindrom Down Suceava

„Viață pentru copiii soarelui” – eveniment dedicat copiilor cu sindrom Down în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților