Străluciți cu un machiaj de seară perfect



Străluciți cu un machiaj de seară perfect
Străluciți cu un machiaj de seară perfect

Pentru că Ziua Femeii bate la ușă, cu siguranță v-ați programat o ieșire în oraș, într-un cadru festiv, care impune o ținută și un machiaj ca la carte. Prima regulă în ceea ce privește machiajul de seară este că acesta trebuie să fie evident și sofisticat, fără a fi însă strident.
Un eveniment care se desfășoară seara presupune lumini puternice, reflectoare și multă, multă strălucire, așa că machiajul trebuie executat perfect, cu jocuri de lumini și umbre care să pună în evidență trăsăturile chipului. Dacă evenimentul respectiv este o ocazie de gală, care impune purtarea unei rochii superbe de seară, ținuta trebuie completată cu un machiaj elaborat și sofisticat. În egală măsură, ieșirile în oraș sau petrecerile la care participați alături de prieteni sunt ocazii perfecte pentru a vă face frumoasă și pentru a etala un machiaj adaptat ocaziei.
Pentru ca trăsăturile chipului să vă fie puse în evidență așa cum trebuie, optați pentru un machiaj realizat cu tonuri de culori care sunt în armonie cu nuanța tenului dumneavoastră. Pentru ca frumusețea să fie subliniată, baza de machiaj trebuie să fie cât mai naturală. În machiajul de seară nu este indicat să folosiți nuanțe artificiale sau electrice pentru că acestea conferă o mină sumbră, și nici albastru sau violet, întrucât înăspresc trăsăturile.
Primul pas – un ten perfect
Primul obiectiv al unui machiaj de seară reușit este un ten perfect. Pentru a fi luminos chiar și în semiîntuneric, tenul dumneavoastră trebuie să aibă un aspect catifelat și mătăsos. Pentru a obține acest efect, optați pentru un fond de ten cu textură fluidă și neapărat folosiți pudră. Aceasta uniformizează aspectul pielii, conferindu-i, totodată, suplețe. După ce ați aplicat aceste două produse cosmetice, cu ajutorul unei pensule mari, acoperiți întreaga față cu un strat fin de iluminator de ten.
Subliniați apoi conturul pomeților cu ajutorul unui fard de obraz cu textură perlată, de culoarea ambrei, care va capta în mod subtil lumina. Pentru un rezultat electrizant, subliniați-vă pomeții, nasul și arcadele aplicând o tentă discretă de fard auriu.
Pasul doi – o privire intensă
Pentru efectul general al machiajului de seară, fardarea ochilor este extrem de important. Aceasta trebuie să confere intensitate privirii și să vă scoată în evidență senzualitatea. În ceea ce privește gama de culori folosite, optați pentru farduri în nuanțe sobre (gri închis, cafeniu închis sau negru), cu textură cremoasă ori perlată. Pentru un machiaj cu adevărat luminos, alegeți farduri cu reflexe aurii sau care au în compoziție sidef strălucitor sau chiar paiete.
Ca tehnică de machiaj al ochilor, începeți prin a trasa, cu ajutorul unui creion dermatograf negru, o dungă subțire la baza genelor pleoapei superioare, pentru a conferi și mai multă intensitate privirii. Conturați apoi ochii, trecând dermatograful pe sub pleoape. Aplicați fard într-o nuanță închisă pe interiorul pleoapei de sus și realizați un contrast aplicând pe arcade, sub sprâncene, o nuanță deschisă de fard. Secretul reușitei unui astfel de machiaj este să începeți din interiorul ochiului către exterior. Desăvârșiți machiajul ochilor aplicând pe gene un rimel cu un efect de intensificare a volumului, pentru a conferi privirii profunzime.
Pasul trei – o gură ispititoare
Machiajul de seară impune ca buzele să fie și ele scoase în evidență. Cea mai bună variantă pentru a reuși acest lucru este să folosiți un ruj într-o culoare roșie senzuală și extrem de feminină. Dacă doriți să obțineți un aspect de vedetă, optați pentru un ruj într-o nuanță de roșu intens. Gloss-ul sau alte produse cosmetice cu textură perlată, folosite în mod normal pentru machiajul de zi, nu sunt potrivite pentru un eveniment „de seară”, în primul rând pentru că nu sunt rezistente.
Ca tehnică, desenați conturul buzelor cu un creion dermatograf bine ascuțit, în aceeași nuanță ca și rujul (eventual, cu un ton mai închisă). Aplicați apoi rujul, cu ajutorul unei pensule speciale, începând cu mijlocul buzelor către colțuri. După ce ați aplicat rujul, presați buzele pe un șervețel de hârtie și mai aplicați o dată ruj și astfel machiajul buzelor va fi durabil. Pentru a obține un efect de strălucire, aplicați doar un strop de gloss pe mijlocul buzelor.
Mici artificii
Machiajul de seară vă permite să folosiți mici artificii, pe care în mod normal nu le-ați utiliza în machiajul de zi. Puteți aplica gene false, bijuterii sclipitoare speciale pentru ochi, strasuri și chiar paiete.