Balamucul creat de închiderea străzii Tipografiei va înceta astăzi, după 10 zile în care traficul a fost restricționat în această zonă. Bătaia de joc la adresa sucevenilor a firmei Test Prima, care, după ce a săpat un șanț de-a latul străzii, a constatat că nu are materialele necesare finalizării lucrărilor, se va încheia cu deschiderea unei străzi transformate într-un morman de pământ și pietriș. Sucevenii care, pentru a ajunge în bulevardul Ana Ipătescu, de pe strada Alexandru cel Bun, obișnuiau să parcurgă traseul pe strada Tipografiei, nu trebuie să se aștepte că vor găsi strada așa cum era înainte de lucrări. Odată cu redeschiderea străzii Tipografiei, traficul pe strada Mitropoliei va fi decongestionat.
Veștile sunt la fel de bune și pentru șoferii care se vor deplasa astăzi printr-o altă zonă aglomerată a Sucevei. Lucrările care au determinat închiderea străzii Vasile Alecsandri, în zona Colegiului Național „Ștefan cel Mare” se vor încheia în această dimineață. Potrivit reprezentanților Primăriei Suceava, fiind vorba despre o stradă-cale de acces spre Piața Centrală, s-a decis ca lucrările de traversare a străzii să se efectueze pe timpul nopții. Ritmul lucrărilor a fost întrerupt, în această zonă, de o problemă tehnică, în urma săpăturilor efectuate fiind descoperite conducte de apă ce nu apăreau în proiectul inițial. În zilele următoare, vor fi închise traficului rutier, dar numai pe o bandă de circulație, strada Armenească și strada Ion Creangă.






