Asfaltare

Strada Gheorghe Doja intră de astăzi în reparații



Unul dintre tirurile rămase blocate, cu roțile afundate în șanț
Unul dintre tirurile rămase blocate, cu roțile afundate în șanț

Una dintre cele mai circulate străzi din Suceava, Gheorghe Doja, care dă bătăi de cap șoferilor de mai bine de un an, din cauza lucrărilor ISPA care au distrus-o în repetate rânduri, intră de astăzi în reparații.
În primul rând, pe strada care leagă cartierul Ițcani de Burdujeni vor fi astupate cu asfalt șanțurile lăsate în urmă de constructori după ce au făcut racordurile la rețelele de utilități pentru locuitorii din zonă.
De luni de zile traversările respective sunt un coșmar pentru șoferi, care își strică mașinile circulând pe acolo, în vreme ce și traficul auto are de suferit, din cauza vitezei reduse cu care trebuie să se circule.
Mai mult, strada este mult mai aglomerată ca în trecut, din cauza restricțiilor de circulație de pe podul peste apa Sucevei din zona Bazar, încât tot traficul greu care vine din Ițcani este deviat pe această arteră de circulație.
Numai că benzile de circulație de pe această stradă sunt mult reduse pe anumite porțiuni de lucrările ISPA de anii trecuți, chiar și acum, după mai bine de un an, lateralele străzii fiind adevărate capcane pentru mașinile de mare tonaj, în caz de trec cu roțile peste șanțurile astupate în bătaie de joc.
Nu degeaba mai multe tiruri au rămas blocate, cu roțile afundate în șanț, după vreo ploaie mai puternică, existând chiar riscul să se răstoarne.
La comandamentul de ieri dimineață, primarul Ion Lungu i-a cerut insistent reprezentantului firmei Pfeiffer să se mobilizeze, să refacă această stradă intens circulată, spunându-i că au timp suficient în cele trei zile rămase până la Paște să toarne asfalt măcar peste șanțurile rămase în urmă de la traversări.