Schimbări semnificative asupra modului în care se circulă în zona centrală a Sucevei vor avea loc în următoarea perioadă, când traseul unei străzi intens circulate va fi modificat, iar două sensuri giratorii vor fi făcute pentru fluidizarea traficului rutier.
Începând de săptămâna aceasta se va trece la punerea în aplicare a proiectului de modernizare a centrului Sucevei, care, pe lângă realizarea celor două parcări subterane, una cu 108 locuri și alta cu 55 de locuri, include atât reabilitări ale zonei pietonale și carosabile, cât și noi amenajări rutiere.
Una din primele schimbări, la care lucrările vor începe săptămâna aceasta, este cea de realizare a unui nou traseu al străzii cu sens unic Vasile Bumbac, adică a străpungerii din spatele Casei de Cultură, pe care se poate ajunge de la magazinul Bucovina până pe strada Nicolae Bălcescu, fără a ocoli o bună parte din oraș.
Actuala stradă cu sens unic, pe care în prezent circulă mașinile, dar și pietonii, va fi închisă circulației, pentru că acolo va fi amenajată intrarea în parcarea subterană nr. 2, cu 55 de locuri de parcare.
În schimb, actualul trotuar care trece prin fața Librăriei Scriitorilor și prin fața sediului RDS va fi transformat în strada Vasile Bumbac, tot cu sens unic. Pentru amenajarea străzii va fi nevoie și de ocuparea unei porțiuni din spațiul verde.
Sens giratoriu în colțul Casei de Cultură
O altă schimbare care va fi pusă în practică conform proiectului de modernizare a centrului Sucevei este amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzii Ciprian Porumbescu cu strada Vasile Bumbac (deviată pe noul traseu).
Un alt sens giratoriu care va fi amenajat tot în zona centrală a Sucevei va fi la intersecția bulevardului Ana Ipătescu cu strada Nicolae Bălcescu.
Lucrările menționate, inclusiv reabilitarea esplanadei centrale, au ca termen de finalizare 24 de luni, adică trebuie să fie încheiate în martie 2013.