Lucrări

Strada Cernăuți va fi redată circulației de anul viitor

Strada Cernăuți, închisă de peste 12 ani circulației rutiere, va fi refăcută și dată în folosință până în vara anului viitor
Strada Cernăuți, închisă de peste 12 ani circulației rutiere, va fi refăcută și dată în folosință până în vara anului viitor

Strada Cernăuți, închisă de peste 12 ani circulației rutiere, va fi refăcută și dată în folosință până în vara anului viitor.
Lucrările de consolidare și refacere a străzii, în valoare de două milioane de euro, au demarat ieri, în prezența primarului Sucevei, Ion Lungu, și a directorului general al SC CF Iași – Grup Colas, Ștefan Hanganu.
“Astăzi demarează în Suceava o lucrare de investiții foarte importantă, așteptată de suceveni, în special de cei care locuiesc pe strada Cernăuți. De peste 12 ani, această stradă importantă pentru municipiul Suceava a fost interzisă circulației rutiere. Este o lucrare pretențioasă, care, pe lângă modernizarea străzii, necesită și lucrări de consolidare și drenaje. Noi ne dorim ca într-un an să avem pusă în circulație strada Cernăuți. Strada este foarte importantă pentru fluidizarea traficului în municipiul reședință de județ, poate fi considerată o semi-rută ocolitoare”, a declarat Ion Lungu.
SC CF Iași a câștigat licitația de modernizare a străzii Cernăuți, licitație la care au participat 11 firme.
Potrivit contractului, SCCF Iași va proceda atât la asfaltarea drumului, cât și la refacerea trotuarelor și a sistemelor de apă și canalizare. De asemenea, pe strada Cernăuți urmează să fie executate lucrări de drenare pentru colectarea apei subterane.
“Angajamentul meu este foarte clar, să realizăm cel puțin jumătate din lucrare în acest an. Durata de execuție este de 14 luni, dar să sperăm că în vara anului viitor ne vom întâlni să tăiem pamblica de inaugurare”, a spus directorul SC CF Iași, Ștefan Hanganu.
Liber la construcții în zona Cernăuți
Un alt avantaj al refacerii străzii Cernăuți ar fi ridicarea restricțiilor de construire în zonă, după cum a precizat Ion Lungu.
“În continuare această zonă prezintă risc de alunecări, de aceea voi propune ca aici să poată fi realizate doar clădiri cu un regim mic de înălțime, sau chiar cu un singur nivel. Sunt oameni care au cumpărat terenuri în această zonă și trebuie să le dăm posibilitatea să construiască, dacă vor respecta un anumit regim urbanistic”, a adăugat Ion Lungu, care va face demersurile necesare la Consiliul Județean Suceava.

Recomandări

Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime

7 km de microtuburi pentru fibră optică s-au montat deja pentru îngroparea cablurilor de pe stâlpii din municipiul Suceava