Modernizare

Strada Cernăuți și Calea Burdujeni intră de luni în lucru



Ion Lungu: “Prin blocarea creditului luat de la Dexia Kommunalkredit au avut de suferit mai multe investiții din municipiul Suceava”
Ion Lungu: “Prin blocarea creditului luat de la Dexia Kommunalkredit au avut de suferit mai multe investiții din municipiul Suceava”

Una din principalele străzi ale Sucevei, strada Cernăuți, care nu mai este circulabilă de peste zece ani, din cauza distrugerilor provocate de alunecările de teren ale versantului de NE, dar și pentru că nu s-au mai făcut deloc investiții în acea zonă, va fi redată traficului rutier, printr-o serie de lucrări de refacere și modernizare, care vor începe de luni.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri că deja a stabilit, împreună cu directorul general al firmei SC Grup Colas Iași, câștigătoarea licitației, ca lucrările să înceapă de luni, 24 august.
Refacerea acestei străzi este foarte importantă pentru municipalitate, pentru asigurarea fluidizării traficului, circulația fiind închisă acolo de peste zece ani.
Calea Burdujeni, lărgită pe ambele sensuri de circulație
Tot luni vor începe și lucrările de lărgire a străzii Calea Burdujeni, de la intersecția cu Calea Unirii (de la rond) până la ieșirea spre Botoșani.
“Acolo vom reabilita trotuarele, dar vom face în plus și câte o bandă de parcare.
Trotuarele din acea zonă sunt foarte largi, au și câte 6 metri lățime, le vom reduce cu câte 2 metri de o parte și de alta a străzii”, a precizat șeful municipalității sucevene.
Refacerea străzii Cernăuți trebuia să înceapă cu câteva luni în urmă, banii fiind asigurați dintr-un credit obținut de primărie prin emiterea de obligațiuni.
“Prin blocarea creditului luat de la Dexia Kommunalkredit au avut de suferit mai multe investiții din municipiul Suceava.
Sper că situația s-a remediat acum, când am făcut plăți de peste un milion de euro în aceste zile, deblocând astfel niște lucrări importante, precum cele de pe Dealul Mănăstirii, acolo unde se lucrează la introducerea utilităților și realizarea de străzi, precum și cele pentru finalizarea blocurilor 20, 21 și 22” , a adăugat Lungu.




Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum

Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie continuă până la jumătatea lunii septembrie

Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie se apropie de finalizare pe un tronson, dar vor continua cel puțin trei săptămâni în etapa următoare
Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie se apropie de finalizare pe un tronson, dar vor continua cel puțin trei săptămâni în etapa următoare

24 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor și al spațiului verde de pe strada Ștefan Tomșa

Lucrările de reabilitare a străzii Ștefan Tomșa, care a fost eliberată de garaje, prevăd și amenajarea a 24 de locuri de parcare
Lucrările de reabilitare a străzii Ștefan Tomșa, care a fost eliberată de garaje, prevăd și amenajarea a 24 de locuri de parcare