STOROJINEȚ(I). În 18 februarie 1448, Roman Vodă, fiul lui Ilie, după ce îl ucisese pe unchiul său, Ștefan Vodă, cel care îi arsese ochii lui Ilie, își răsplătea lefegiii poloni, oferindu-i lui Petrea, fiul lui Toma, satul „Storojineț, pe Siret, mai sus de Rubcea” (Ropcea).
În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 4-a biserică, la Storojineț, cu popă”.
În 25 februarie 1634, satul Storojineț încă era unul răzeșesc, frații Vidrașco și Cărste stăpânind a patra parte din sat, pe care i-o vindeau lui Gligorie Ropceanul, acest Gligorie din Ropcea cumpărând, împreună cu jupâneasa lui, Nastasia, și alte părți de moșie la Storojineț, în 10 iunie 1638.
În 22 iunie 1670, Costana, fata lui Bilaș, și fiul ei, Tofan, vindeau lui Dumitrașco pitar partea lor de moșie din Storojineț, pentru 30 lei bătuți, printre martori aflându-se și Tiron de Storojineț, iar Antimia Cazacu și feciorul ei, Costin, alți răzeși din Storojineț vindeau, tot în 1670, partea lor, adică o șesime din sat, pentru 40 lei turcești, marelui logofăt Dumitrașco.
În 15 aprilie 1710, fostul vornic Ștefan Sorocean dăruia feciorilor lui, Alexandru, Toderașco și Vasilie, moșia lui din „Storojineț pe Sirete”. Frații Soroceanu aveau să primească încuviințarea de a strânge birurile de pe moșia lor, în 6 noiembrie 1721, de la Racoviță Vodă.
În 30 ianuarie 1737, egumenul Dragomirnei, Ioasaf, pretindea că mănăstirea are în stăpânire jumătate din satul Storojineț, dar că nu posedă urice și zapise, acestea fiind arse de cazacii lui Timuș Chmelnicki.
În 30 mai 1742, Gheorghiță Cauteș, fiul lui Gavrilaș Ropceanul, dăruia a patra parte din satul și moșia Storojineț feciorilor lui Dumitraș Ropceanul.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Storojineț din Ocolul Berhometelor „38 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 2 femei sărace, 20 scutelnici ai banului Beldiman și 15 scutelnici ai lui Andrei Beldiman.
În 1774, Storojinețul avea 35 familii, în 1775, Storojineț și Comărești aveau, împreună, 1 mazil, 1 popă și 42 familii de țărani, numărul familiilor ajungând, în 1784, la 140.
Din 1777, la Storojineț se stabilise măcar un evreu, Moise Blaukopf, cel care avea să se ocupe cu gestionarea veniturilor de stat din întreaga Bucovina. Nepotul său, fiul lui Fishel Blaukopf, Izchak Josef Blaukopf, născut la Storojineț, în 14 ianuarie 1858, avea să ajungă adjunctul primarului Cernăuților, dr. Alois cavaler von Tabora, între anii 1877 și 1898.
În 1828, s-a stabilit la Storojineț evreul Markus Anhauch, comerciant din Lvov, al cărui fiu, Salomon Anhauch, a fost primul evreu care a beneficiat de dreptul de a avea proprietăți agricole în Storojineț, ca urmare a decretului imperial din 2 decembrie 1865.
Biserica Sfântului Gheorghe din Storojineț, ctitorită în 1786 de familia FLONDOR, se afla, în 1843, când avea 1.358 enoriași, sub patronatul lui Nicolai de FLONDOR, paroh fiind Ilie FILIEVICI. În 1876, biserica avea 1.883 enoriași, patron bisericesc fiind Georgie de FLONDOR, iar paroh, același Ilie FIRLIEVICI. În 1907, patroni bisericești erau Ioan de FLONDOR și evreul Samuel OHRENSTEIN, paroh fiind Nicolai FIRLIEVICI, născut în 1850, preot din 1873, paroh din 1884, iar cantor, din 1900, George POJOGA, născut în 1863.
Din 1858, funcționa la Storojineț o școală germană de băieți de 6 clase, una de fete, tot cu 6 clase, fiind deschisă în 1874. În 1893, s-a deschis o școală cu 2 clase, iar în 1896, una cu o clasă[2].
„Noua biserică din Storojineț, la a cărei clădire a contribuit mai ales dl. Georgie cav. de Flondor, fu sfințită într-a 30 Septemvre 1888 de IPSS mitropolitul Dr. Silvestru Morariu. La acest act solemn au fost de față mai mulți oaspeți și domni: consilierul consistorial Dionisie cav. de Bejan, consilierul la Curtea de Apel Mihai Piteiu și brigadirul (general de brigadă) Teodor Seracin”[3].
Comunitatea evreiască din Storojineț a ajuns atât de puternică, datorită afacerilor pe care le dezvolta, încât, în 1890, primar al orășelului a devenit farmacistul Philipp Fuellenbaum, următorul primar fiind, după mutarea farmacistului la Cernăuți, avocatul Isidor Katz, sub conducerea lui ajungând Storojinețul să fie recunoscut drept oraș, în 1898, cu prilejul sărbătoririi jubileului de 50 de ani de domnie al împăratului Francisc Josif.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 336
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 68, 1907 p. 150
[3] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 19, 15 octombrie 1888, p. 12