Stolojan spune că Bush a greșit „adresantul” când l-a felicitat pe Tăriceanu pentru cota unică



Vicepreședintele PDL Teodor Stolojan a afirmat, duminică, cu ocazia lansării candidaților PDL pentru primăriile din județul Mehedinți, că președintele american George W. Bush „a greșit adresantul” când l-a felicitat pe Tăriceanu pentru reușita cotei unice în România.
În viziunea lui Stolojan, cota unică este o reușită în România datorită liderilor PDL, printre care Adriean Videanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„La București, a avut loc un eveniment extraordinar, Summit-ul NATO, important pentru prestigiul României. Președintele Bush a greșit adresantul când l-a lăudat pe Tăriceanu pentru cota unică. Ce legătură are Tăriceanu cu programul cota unică? Reușita cotei unice aparține liderilor PDL, aparține lui Videanu”, a precizat Stolojan.
Prezent la Drobeta Turnu Severin, pentru lansarea candidaților PDL la primăriile din Mehedinți, Theodor Stolojan a adus numeroase acuzații guvernării PNL și a susținut că idealurile Alianței DA de descentralizare trebuie să fie reluate prin continuarea reformei începute în 2004 și propusă de Vasile Blaga și Traian Băsescu.
Președintele SUA George W. Bush l-a felicitat pe premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru introducerea cotei unice de impozitare, arătând că este puțin „invidios” și că administrația din Washington își propune să introducă un sistem asemănător în Codul Fiscal.
Guvernul a introdus cota unică de impozitare de la 1 ianuarie 2005, după preluarea mandatului de către premierul Tăriceanu.