Foștii membri ai PNL Theodor Stolojan, Mona Muscă, Gheorghe Flutur și Raluca Turcan au confirmat prezența la Iași, în 24 Ianuarie, cu prilejul împlinirii a 148 de ani de la Unirea Principatelor Române, la manifestări fiind prezenți și premierul Călin Popescu Tăriceanu și liderul PSD, Mircea Geoană.
„Și-au confirmat participarea Theodor Stolojan, Mona Muscă, Gheorghe Flutur și Raluca Turcan. Doar Valeriu Stoica nu poate veni”, a declarat, marți, presei Marius Spînu, vicepreședintele grupului de inițiativă PLD Iași.
Liderii PLD vor participa la manifestările dedicate zilei de 24 Ianuarie, alături de premierul Călin Popescu Tăriceanu și de liderul PSD Mircea Geoană, care și-au confirmat până acum participarea.
La Iași, este așteptat și președintele Băsescu, însă deocamdată acesta nu a dat curs invitației, șeful statului fiind invitat și la Focșani. Nu se știe dacă, în momentul în care se va intona Hora Unirii, politicienii vor forma lângă statuia lui Cuza o singură Horă sau mai multe, cum a fost în anii precedenți.
Oricum, liberal-democrații intenționează să organizeze, în 23 ianuarie, o dezbatere privind strategia post-aderare în domeniile cercetării și învățământului. „Conferința se va desfășura la Teatrul Luceafărul și vor participa invitați de marcă din aceste domenii”, a precizat Spînu.



