Prim-vicepreședintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că prin refuzul de a trimite avizele privind urmărirea penală a celor opt miniștri, Ministrul interimar al Justiției, Teodor Meleșcanu, își asumă o responsabilitate foarte mare de a bloca începerea anchetelor penale.
“Domnul Meleșcanu își asumă o responsabilitate foarte mare de a bloca în continuare începerea anchetelor penale și ajungerea în justiție, astfel încât acei miniștri aflați sub suspiciunea unor acte de corupție să își poată demonstra nevinovăția sau dimpotrivă, vinovăția lor în aceste cazuri”, a declarat Stolojan.
Liderul PDL a precizat că “ceea ce face Teodor Meleșcanu este o simplă chestiune birocratică”.
“Nici el, nici președintele Traian Băsescu nu pot interveni în aceste dosare, nu pot schimba ceva, iar ministrul Justiției pur și simplu trebuie să transmită avizul președintelui la organele Procuraturii”, a mai spus Stolojan.