Consilierul prezidențial Theodor Stolojan a criticat, ieri, indirect, activitatea Executivului, afirmând că România înregistrează întârzieri în reforma fiscală, restructurarea administrației publice și derularea procesului de privatizare.
„Strategia fiscală are credibilitate doar dacă există o proiecție a resurselor și cheltuielilor unei țări. Mediul de afaceri nu are imaginea politicii fiscale, ceea ce duce la o lipsă de predictibilitate”, a spus Stolojan, prezent la conferința „Romania 2010. Ce business plan avem pe următorii cinci ani”, organizată de Ziarul Financiar.
În ceea ce privește privatizarea și restituirea proprietăților, el a afirmat că, în afară de BCR și câteva societăți din sectorul energetic, procesul „a lâncezit”.
„Sperăm ca Guvernul să ducă până la capăt programul de privatizare. Am rezerve față de Fondul Proprietatea. România nu avea nevoie de acesta”, a adăugat el.
Consilierul prezidențial s-a arătat nemulțumit și de situația din administrația centrală, afirmând că Guvernul și-a propus restructurarea în această zonă în termen de șase luni de la preluarea puterii, iar acest lucru nu a fost realizat.
„Administrația centrală trebuie reconstruită din temelii. Există o grămadă de agenții, ceea ce presupune costuri crescute”, a arătat Stolojan.
Referindu-se la sistemul privat de pensii, el a spus că înființarea Comisiei de Supraveghere a Pensiilor Private presupune costuri pentru calificarea personalului și a apreciat că atribuțiile acestei instituții putea reveni Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Consilierul prezidențial s-a referit și la sectoarele economice care „trag în jos” productivitatea națională.
„De 16 ani, aceste domenii – sectorul energetic, agricultura și turismul -, fie nu suscită interes, fie înregistrează progrese slabe”, a spus Stolojan.
Sectorul energetic are nevoie de investiții considerabile și de restructurare, agricultura ar trebui să găsească un partener în sistemul bancar, iar în turism este necesară dezvoltarea infrastructurii, a explicat consilierul prezidențial.
În opinia lui Stolojan, introducerea cotei reduse de TVA la produsele alimentare de bază (propunere legislativă a PC – n.r.) este o propunere bună, dar care nu poate fi aplicată în prezent.
„Din punctul de vedere al funcționalității, este greu de verificat. Poate peste câțiva ani va reuși să fie implementată, după ce nu vom mai avea ferme fără medici veterinari”, a mai spus Stolojan.
