Stoichiță, ca ZZ Top?

Ziua de debut a echipelor noastre în „Europa League” a fost una absolut fastă, în care am cules 8 puncte din 12 posibile. E mult, e puțin? E mult dacă ne gândim că în defuncta Cupă UEFA (aceeași Mărie) anul trecut pe vremea asta, nici nu reușeam să pătrundem. De unde și deteriorarea dramatică a coeficientului de țară în clasamentul UEFA, cu perspectiva ca în anii următori să rămânem cu din ce în ce mai puține echipe și cu tot mai multe tururi preliminare pentru cele rămase. E puțin, totuși, având în vedere că una din echipele noastre, Steaua, deși pleca drept mare favorită în disputa cu „Șerif”, n-a reușit decât un amărât de egal, ceea ce conduce la ideea că am fi putut obține 10 puncte, dar n-am fost în stare decât de 8. Să fim serioși! În fond, egalul Timișoarei la Amsterdam este nu doar copia celui de la București, ci o surpriză infinit mai mare. Așa cum, vorba Președintelui, iarna nu-i ca vara, nici Ajax nu prea e ca Steaua, deci ieșim tot acolo la punctaj. Indiscutabil, Poli a scos cel mai bun rezultat, acest 0-0 cu Ajax având o cu totul altă semnificație decât victoria lui Dinamo de la Graz. E vorba de multe: de nume, de lot, de pedigree, de bani, de toate astea și încă de multe altele care fac din Ajax un nume de referință pentru fotbalul mondial de aproape 40 de ani încoace. Dacă tot am vorbit de Dinamo, atunci să salutăm performanța de a fi obținut o nouă victorie în deplasare, o chestie devenită cumva specialitatea casei. Oare UEFA ar accepta disputarea tuturor meciurilor sale pe terenurile adversarilor? Aici poate fi vorba de partea bună a ostilității cu care Dinamo este întâmpinată oriunde ar juca în țară: în așa hal s-au obișnuit cu asta, încât le e mai familiară decât cea tandră de pe propriul teren. … Iar dacă am ajuns la terenul propriu, hai să încercăm să descâlcim întâmplarea din Ghencea. Șerif Tiraspol e o echipă bună. Dar atât. În condiții normale, ar fi trebuit bătută. Nu la scor, dar bătută fără emoții. Însă poate fi vorba de „condiții normale” la Steaua, indiferent la ce am face referință? Nici vorbă. Iar starea de anormalitate pornește de la însuși patronul echipei. Becali, de fapt, nu e patron. El e dictator. Și nu are angajați, ci sclavi, porecliți jucători, directori, antrenori etc. Atunci când sclavul îndrăznește să viseze, pedeapsa vine de la sine: echipa a doua! Asta, în cel mai bun caz. Un antrenor, poate bun, poate bunicel, care-i explică stăpânului că mai bine ar face să tacă, e mort în secunda următoare. Cum credeți că s-a simțit Bergodi cu sula-n coaste? Și măcar să fi fost vreo sculă de sulă? Dar când vine un berbec tembel, ca Panduru, să te supervizeze, aproape că ți se pare o ușurare destituirea. Faceți pariu că Stoichiță va sta pe bancă, dacă vrea el, până i-o crește barba ca ălora de la ZZ Top?