DINAMO

Stoican, așteptat să se alăture lotului

Directorul general al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, miercuri, că fundașul Flavius Stoican ar putea fi transferat la gruparea „alb-roșie” și s-ar putea alătura lotului dinamovist în cantonamentul din localitatea austriacă Flachau, informează site-ul oficial al clubului.
„Nici în cele mai frumoase vise ale mele nu credeam că voi avea o echipă atât de bună. Echipa din sezonul 1999-2000, printre care se numărau Mutu, Vlădoiu sau Contra, e apropiată valoric de cea de acum. Orice este posibil în legătura cu Stoican, dacă negocierile se finalizează. Ar putea să ajungă în cantonamentul din Austria”, a spus Borcea. Oficialul dinamovist spune că Dinamo se va antrena în Austria pentru a pregăti turul 3 preliminar al Ligii Campionilor: „Mergem în Austria să ne pregătim pentru Liga Campionilor. E principalul nostru obiectiv, că de aceea am luat campionatul. Sperăm sa avem noroc la tragerea la sorți. În afară de 3-4 echipe, restul sunt accesibile”. Stoican a mai evoluat la Dinamo în perioada 2002-2004, iar apoi a ajuns la Șahtior Donețk, echipă antrenată de Mircea Lucescu. După două sezoane în care a câștigat titlul în Ucraina, Stoican s-a accidentat și a fost operat la Bologna, iar în iarnă a fost împrumutat la formația Metalist Harkov.

Recomandări

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca