Vicepreședintele PDL Valeriu Stoica a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, după decizia Curții Constituționale, singura șansă a premierului este de a numi la Ministerul Justiției o persoană neimplicată politic sau un magistrat, deoarece în PNL nu există o personalitate credibilă.
„Premierul trebuie să se conformeze și să facă o nouă nominalizare. Partea proastă pentru el este că în momentul de față, dacă numește un om politic din PNL, nu există o personalitate credibilă care să ocupe această poziție. Singura șansă a premierului este să găsească o personalitatea neimplicată politic sau un magistrat”, a declarat Valeriu Stoica.
Vicepreședintele PDL a arătat că decizia Curții Constituționale „era previzibilă, în condițiile în care, pe aceeași chestiune, această instituție s-a mai pronunțat o dată”.
„Practic, premierul nu a înțeles decizia pe care Curtea Constituțională a pronunțat-o anterior, în legătură cu aceeași problemă. S-a spus și în decizia anterioară că președintele poate să ceară primului-ministru, în mod motivat, să facă o altă propunere pentru o anumită poziție ministerială, și este exact ceea ce a făccut șeful statului în cazul Norica Nicolai”, a precizat Stoica.
El a explicat că, în acest caz, se confundă dreptul de veto, care este o manifestare arbritrară de voință, cu solicitarea de a se face o nouă propunere, în mod motivat.
„Președintele nu are pur și simplu un drept de veto, o manifestare arbitrară de voință. În mod rațional, dacă există argumente, el este îndreptățit să solicite premierului să facă o nouă nominalizare. În plus, această decizie este în deplin acord cu textul din Constituție care spune că «miniștrii, în cazul remanierii guvernamentale, sunt numiți de președinte, la propunerea primului-ministru»”, a mai arătat Valeriu Stoica.
Curtea Constituțională a decis, joi, că președintele Traian Băsescu are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiției și că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană.
Curtea s-a pronunțat, joi, după o amânare de o zi, cu privire la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern și președintele Băsescu, formulată de premier în urma refuzului lui Traian Băsescu de nominalizare a Noricăi Nicolai la conducerea Ministerului Justiției.
Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, că președintele Băsescu „poate refuza, o singură dată, motivat”, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcția vacantă de ministru.
„Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană”, se arată în decizia CC, care este definitivă și general obligatorie.