Stoica: Este important ca după fiecare etapă să rămânem deasupra liniei



Antrenorul echipei Gloria Buzău, Ștefan Stoica, a declarat că punctul obținut în meciul cu FC Vaslui este unul important, mai ales că echipa a jucat o repriză în inferioritate numerică, pentru că ajută formația buzoiană să se mențină deasupra zonei retrogradării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„E rău că nu am luat trei puncte, e bine că am luat totuși unul, mai ales că am jucat o repriză în inferioritate numerică. M-am consultat cu băieții la pauză și nu am optat pentru un rezultat de egalitate. Am riscat și am jucat 3-4-2. Eu cred că am fost echipa mai bună și altfel stăteau lucrurile dacă reușeam să marcăm în prima repriză. Important este ca după fiecare etapă să rămânem deasupra liniei. Meciul de la Mioveni nu este capital, pentru că mai sunt multe puncte puse în joc”, a spus Stoica.
Tehnicianul formației buzoiene a precizat că nu este supărat pe fundașul Alexandru Tudose pentru greșeala în urma căreia FC Vaslui a deschis scorul în meciul de duminică: „Nu sunt supărat pe Tudose, cred că pe un jucător de 20 de ani nu trebuie să-l «închizi» reproșându-i astfel de faze”.
Gloria Buzău a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, duminică, pe teren propriu, în compania formației FC Vaslui, în etapa a XXVII-a a Ligii I. În urma acestui rezultat, Gloria se menține pe locul 14 în clasamentul Ligii I, ultimul ce asigură menținerea în primul eșalon la finalul sezonului.