Temperaturile foarte scăzute din ultimele săptămâni, care au crescut consumul de combustibil de la Termica Suceava cu aproximativ 30%, au “subțiat” și stocurile de cărbune din depozitele societății de termoficare.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că a făcut luni o vizită la Termica, pentru a se informa asupra problemelor cu care se confruntă societatea de termoficare în această perioadă, dar mai ales în privința stocurilor de cărbune necesare pentru asigurarea căldurii populației.
Lungu a declarat: “La Termica sunt puse în funcțiune ambele grupuri de producție. Se depun eforturi mari pentru asigurarea căldurii și apei calde în tot orașul, în această perioadă dificilă. În același timp, consumul a crescut foarte mult, atât la populație, cât și pe partea de curent electric, produs în cogenerare, pentru că există o lipsă acută de producție la nivel național. Drept urmare, stocurile actuale de cărbune mai sunt suficiente doar până la finele lunii martie. Ar mai fi necesare 15 – 25 de tone de huilă pentru furnizarea căldurii în luna aprilie”.
Acesta a precizat că, pentru a ajuta Termica să plătească din cărbunele achiziționat în toamnă, dar și pentru achiziția cărbunelui necesar lunii aprilie, pe lângă milionul de euro plătit ca subvenții în luna ianuarie, luna aceasta Primăria Suceava va mai vira în conturile Termica 2,5 milioane de lei.