„Monstrul”

Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava



Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa

Un pescar în vârstă de 70 de ani a avut parte, ieri dimineață, de una dintre cele mai mari surprize din cei 60 de ani de când „dă la pește”, prinzând pe râul Suceava, în zona Mihoveni, o știucă măsurând peste o sută de centimetri, grea de aproximativ șase kilograme. Pe bună dreptate, bărbatul s-a minunat de captură, președintele asociației locale a pescarilor sportivi confirmând că o știucă de asemenea dimensiuni este o raritate în râul Suceava, cu atât mai mult în cârligele pescarilor.
Marin Niculică, din Suceava, profesor pensionar, spune că este pescar de mic copil, de acum 60 de ani, iar în ultimii ani își ocupă timpul pescuind, având foarte multe prezențe pe malul râului Suceava. În trecut a prins un crap de zece kilograme, dar nu în râul Suceava, unde în general capturile mari sunt foarte rare.
A prins cu totul întâmplător știuca
Ieri dimineață, surpriza a fost imensă, mai ales că pescarul nu avea în undiță momeală pentru răpitor.
Marin Niculică ne-a povestit: „Eu am dat la arc, cu mămăligă, la scobar, mreană… ce cade. Probabil s-o fi prins un peștișor mic într-un cârlig și știuca s-a repezit. Am scos-o destul de greu, noroc că aveam frâna bine pusă la punct, că de altfel o scăpam. Ca timp l-am scos repede, nu mai mult de zece minute”.
Bărbatul a recunoscut că abia așteaptă să prepare știuca și să o deguste împreună cu familia sa.
Ceilalți pescari au admirat cu invidie captura acestuia și și-au amintit rapid de capturile și mai mari pe care le-au făcut în viața lor, însă nu pe râul Suceava.
Iosif Pochlischi, care l-a ajutat pe bărbat să scoată știuca la mal, a spus. „Eu am prins o dată un crap de patru kilograme. Dar al lui cred că are 6-7 kilograme”.
„Știuca aceasta este o captură cu adevărat reușită”
După ce a vizionat imaginile cu captura, Răzvan Florea, președintele Asociației Prieteni Pescari Suceava, a confirmat că știuca prinsă de pensionar este o captură deosebită.
Răzvan Florea a declarat: „Pe râul Suceava întâlnim numeroase capturi de știucă, dar știucă de asemenea mărime chiar de mult nu s-a mai prins pe râul Suceava. În general, știucile de pe râul Suceava sunt de 1-3 kilograme, însă această captură este cu adevărat reușită, având în jur de 105 centimetri și cinci-șase kilograme. Sperăm la mai multe capturi de acest gen și cu ajutorul nostru, al asociației, care le mai păzim cât de cât de braconieri”.
El a precizat că în râul Suceava se pescuiește predominant scobarul, în timp ce mreana și cleanul sunt ceva mai rare. Știucă, somn și crap, ultimul din ce în ce mai rar, mai sunt alte specii care se agață în cârligele pescarilor, a mai spus Răzvan Florea.



Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa
Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava
Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava
Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava
Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava
Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava
Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava
Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava
Știucă de un metru, scoasă de un pescar din râul Suceava
Marin Niculică, mândru de captura sa
Marin Niculică, mândru de captura sa


Recomandări