Justiție

Sting, condamnat să plătească despăgubiri fostei bucătărese



Sting, condamnat să plătească despăgubiri fostei bucătărese
Sting, condamnat să plătească despăgubiri fostei bucătărese

Sting și soția sa, Trudie Styler, au fost obligați de un tribunal al muncii din Londra să plătească despăgubiri de 25.000 de lire sterline (37.000 de euro) fostei bucătărese care a fost concediată pentru că a rămas însărcinată, informează AFP.
Sting și Trudie Styler au dat dovadă de o „conduită lipsită de rușine” și au încălcat drepturile angajaților după ce au concediat-o pe Jane Martin, în vârstă de 41 de ani, pentru că aceasta a rămas însărcinată, au stabilit membrii tribunalului muncii la o audiere care a avut loc în luna mai.
Cuplul a anunțat deja că va face apel
„Trudie, care este femeie și mamă, nu a discriminat niciodată sexual pe cineva și nici nu o va face”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Trudie Styler.
În martie, în cadrul unei audieri care a avut loc la un tribunal din Southampton, Jane Martin a declarat că a fost bucătăreasa familiei timp de opt ani și că a fost plătită cu un salariu anual de 28.000 de lire sterline. Martin a gătit des pentru oaspeți prestigioși precum Madonna, Sir Elton John și Bob Geldof. Femeii i se spunea adesea să călătorească de la locuința de la țară a cuplului, de lângă Salisbury, până la Londra doar pentru a găti o gustare pentru Styler sau copiii acesteia. Bucătăreasa a căzut în dizgrație după ce a rămas însărcinată în 2005.
Martin a declarat că a muncit câte 14 ore pe zi pe când sarcina era avansată și că Styler se enerva dacă i se cerea o zi liberă. Martin a mai spus că ea și o altă bucătăreasă au fost evaluate cu puncte pe baza unor criterii precum disponibilitate, abilitate, vechime în serviciu, iar ea a ieșit pe locul al doilea. Tribunalul a stabilit că această evaluare este „rușinoasă”.
Verdictul membrilor tribunalului muncii a fost unanim, acela că Martin a fost concediată pe nedrept din cauză că era însărcinată și că a fost victima unei discriminări sexuale.
Sting, basist și solist al trupei recent reunite The Police, aflată în prezent în turneu mondial, și-a cunoscut soția la începutul anilor ’80. Cei doi au împreună patru copii.



Recomandări

Sumele de bani găsite la perchezițiile din dosarul ”Permise și Înmatriculări” depășesc 2,2 milioane de euro

Sumele de bani găsite la perchezițiile din dosarul ”Permise și Înmatriculări” depășesc 2,2 milioane de euro
Sumele de bani găsite la perchezițiile din dosarul ”Permise și Înmatriculări” depășesc 2,2 milioane de euro

Statul român, obligat de CEDO să plătească despăgubiri de 39.000 de euro după ce o femeie și copilul acesteia au murit la nașterea care trebuia asistată de medicul sucevean Ilie Merticariu