Sting a deschis un magazin cu produse alimentare organice în Toscana



Sting și soția sa și-au deschis propriul magazin unde vor comercializa produse alimentare organice de pe proprietatea lor din Toscana, Italia, până recent distribuite doar în magazine din SUA și Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.
Vedeta rock Sting și soția sa, Trudie Styler, au deschis, joi, chiar pe proprietatea lor din Italia – Il Palagio -, aflată la sud-est de Florența, magazinul în care vor vinde ulei de măsline, vin, miere și salam, toate produsele provenind de la fermă.
Magazinul – Tenuta il Palagio – a fost inaugurat în fața vecinilor, localnicilor și primarului localității Figline Valdarno, cel mai apropiat oraș de proprietatea lui Sting.
Cântărețul în vârstă de 58 de ani a declarat cu această ocazie că el crede că există o „strânsă legătură” între mâncarea bună și muzica bună. „Dacă nu mănânc bine, nu pot cânta”, a spus fostul solist al trupei The Police, într-o declarație pentru cotidianul italian Corriere della Sera.
Anul trecut, în septembrie, Sting a lansat primele vinuri roșii produse pe proprietatea sa din Italia – un Chianti și un soi Toscana.
Cântărețul petrece mult timp cu familia sa pe această proprietate, unde are o vilă mare, cu piscină, o pădure cu șase mici lacuri, vii, livezi de măslini și un vechi hambar, transformat în studio de înregistrări. În jur de 15 persoane sunt angajate pe proprietatea lui Sting din Toscana.