„Stîlpi și traverse impregnate, peste plan”

“În ziua alegerii”
“Când văzură alegătorii români, oameni cu stare și avere, locuitori din moși-strămoși ai orașului, că rufoșii și prăpădiții, toți oamenii cei fără de nici un căpătâi, cari erau cu toții mânați la spate de agenți perciunoși și de alte ființe dubioase, că ei află întrare nestingherită în localul de alegere și sunt aflați în lista alegătorilor, pe când românii cu toții sunt opriți să stea jos, în frig, așteptând în zădar să li se deie întrare, iar o samă, deși ajunși în localul de alegere, nu fură aflați de părintele lor, îi cuprinse pe toți o adâncă amărăciune. Erau indignați de purtarea cea atât de nefirească și de ticăloasă a parochului lor, care nu se sfiise a glăsui și singur pe lista dușmanilor, listă compusă numai din nemți și evrei…”.
“Deșteptarea” (Supliment), nr. 49, Noiembrie 1900.
„Stîlpi și traverse impregnate, peste plan”
În luna noiembrie, colectivul de muncă de la Uzina de impregnat traverse din Ițcani a intensificat întrecerea socialistă pentru a-și realiza sarcinile de plan înainte de termen. Organizîndu-și mai bine munca, a reușit să producă în 18 zile, peste prevederile planului, 297 mc. stîlpi mari și mici și traverse din 5 sorturi”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3721, Suceava, Duminica 22 noiembrie 1959.

Recomandări

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava

„Suntem unici, valoroși și toleranți” – Ziua Internațională a Toleranței la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Mandate de arestare prelungite pentru tinerii care băteau oameni pe străzile Sucevei, ajungând și la tâlhărie