Știința și credința în Dumnezeu

Prestigioasa publicație Financial Times a dedicat recent o întreagă pagină controversatei relații dintre știință și credința în Dumnezeu.
Pagina a fost realizată cu colaborarea John Templeton Foundation, o bogată asociație caritabilă din Statele Unite, care și-a propus să finanțeze studii și cercetării despre marile mistere ale ființei umane: natura, religia, creativitatea și dragostea. La început de pagină, scris cu litere de o șchioapă tronează titlul „Odată cu progresele științei, credința în Dumnezeu a devenit ceva învechit? , întrebare urmată de șase răspunsuri, tipice pentru anumite abordări culturale și teologice. Răspunsurile la întrebare au fost dintre cele mai diferite. În opinia profesorului Michael Shermer, editor al revistei „Skeptic” și autorul unor volume precum „Cum credem noi” sau „De ce Darwin contează”, răspunsul depinde de modul de abordare. Problema este dacă plecăm de la premisa că Dumnezeu este „un subiect depășit” sau credința în sine. Pentru specialistul american, credința nu este cu siguranță ceva demodat de vreme ce atât în 1916, cât și mai recent, în 1997, 40 de oameni de știință americani din 100 afirmă că cred în Dumnezeu. În ceea ce privește existența Lui Dumnezeu, în adevăratul sens al cuvântului, răspunsul cercetătorului american la întrebarea mai sus menționată tinde să fie afirmativ. Însă asta depinde de voința noastră de a duce știința pe domeniul teologiei. De exemplu, dacă ar fi descoperită o puternică inteligență extraterestră cum am reuși să o distingem de Dumnezeu?
Inventează propriul Creator.

Pentru Pervez Amirali Hoodbhoy, șeful Departamentului de fizică al Universității din Islamabad, Pakistan, și autorul volumului „Islamul și știința: ortodoxia religioasă și lupta pentru rațiune”, răspunsul cel mai potrivit ar fi „Nu neapărat”, el precizând că „Oamenii mai deștepți aleg zei mai deștepți. Reprezentările antropomorfe, precum zeii cu brațe de caracatiță, sunt un pic învechite azi, dar erau grozav de populare cu câteva secole în urmă”. Pentru specialistul pakistanez, Dumnezeu nu este demodat, ci este o condiție, însă trebuie descoperit un Creator care să fie compatibil cu știința „Mai întâi de toate, treceți în revistă panteonul posibililor Creatori. Căutați cu atenție. Dacă nici unul nu vă satisface pretențiile, inventați unu”. Pentru Kenneth Miller, profesor de biologie la Brown University, expert în teoria evoluției, răspunsul este „Categoric nu”, el afirmând că „greșeala categorică a unui ateu este să presupună că Dumnezeu este natural și că se află deci în tărâmul științei, pentru a fi investigat și testat. Dar Dumnezeu nu este și nu poate fi parte a naturii. El este răspunsul la problema existenței, nu parte a existenței însăși. „Pentru biologul american, un Dumnezeu învechit este cel al creaționiștilor, al susținătorilor „unei matrice inteligente”, care îl caută pe Dumnezeu în obscuritate. Pe Miller, Dumnezeu se află în „lumina strălucitoarea a conștiinței umane, spirituale și științifice”. În schimb pentru Victor J Stenger, profesor de fizică și astronomie în cadrul Universității din Hawaii, răspunsul este categoric „da”. În opinia fizicianul american, „odată cu dezvoltarea științei, credința în Dumnezeu nu a devenit numai învechită. A devenit incoerentă”.
Universul – opera Creatorului.

Pentru Keith Ward, hirotonisit în Biserica Anglicană, preot la „Christ Church”, Universitatea Oxford, răspunsul este, cum era de așteptat „Nu”. Clericul britanic examinează mai profund ce se înțelege prin afirmația că știința a dezvoltat o explicație completă pentru univers care l-ar face pe Dumnezeu o noțiune de prisos. În plus, în opinia lui Ward, unele interpretări ale științei moderne „întăresc în mod pozitiv” credința în Dumnezeu. Chiar existența Universului este o probă de „cauzalitate non fizică”, ce se află la polul opus al viziunii materialiste , conform căreia toate lucrurile trebuie să fie fizice. Pentru Stuart Kaufmann, director al Institutului de Biocomplexitate și Informatică din cadrul Universității Calgary din Canada, răspunsul este negativ doar dacă am continua să dezvoltăm conceptul de Dumnezeu, cum ar fi de exemplul conceptul de un Dumnezeu absolut normal. Pentru specialistul canadian, ideea de Dumnezeu a evoluat de la gelosul Yahweh al lui Abraham la un Dumnezeul al iubirii, din Noul Testament. În opinia lui Kaufmann, ar trebui „să reinventăm sacrul”, dar ar fi un proces periculos pentru că ar presupune în mod evident că sacrul este o invenție.