În aceasta zi Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împarat;
Astazi, Teodora Cuvioasa
Si-a mutat la ceruri casa.
Această floare duhovnicească de mare preț și mireasă a lui Hristos, pe care a odraslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredincioși părinți și iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinți împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o și duhovnicul ei, precum și firea ei singuratică, a îmbrațișat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Așa a binevoit Dumnezeu să-i povățuiască pe amândoi pe calea sfințeniei și a mântuirii.
Și se nevoiau maicile cu mare râvnă pentru Hristos, însă, Cuvioasa Teodora, întărită de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugăciune, în smerenie și în sfânta nevoință duhovnicească.
Năvălind turcii în parțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceză și bucurie de Dumnezeu, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări. După adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiască, a părăsit munții Buzăului, întorcându-se în părțile Neamțului, în pădurile neumblate din jurul Schitului Sihăstria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în parțile Schitului Sihla.
Așa a ajuns fericita Teodora viețuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adăpost, nu departe de schit și de peștera care îi poartă numele până astăzi. Și s-a nevoit acolo Cuvioasa bărbătește vreme de mulți ani, în post și rugăciuni toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, uitată de lume, îndurând multe ispite și năluciri de la diavoli, foame, lipsă, gânduri și mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtașea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.
Dupa un timp a răposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. I se rupseseră și hainele, iar în loc de hrana mânca măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și a rugăciunii a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inima, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitată de oameni, dar umbrită de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, așa cum se vede până astăzi.
Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pământești, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu săi rânduiască un preot ca s-o învrednicească de Preasfintele Taine înainte de obștescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihăstriei cum duceau păsările fărâmituri în pustie și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora și au vazut-o cum se ruga, înconjurată de văpaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haină sa se acopere și le-a poruncit să aducă un duhovnic, care sa o împartasească cu Cinstitul și Preasfântul Trup și Sânge al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dimineata, frații au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine și după ce Fericita Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeieștile Taine și, mulțumind Părintelui Ceresc pentru toate, și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată în peștera în care a viețuit. Și a rămas trupul Sfintei Teodora tăinuit acolo până după 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în racla de preț și le-a depus în biserica schitului spre cinstire. După ce Domnitorul a zidit biserica la moșia sa din satul Miclaușeni (Iasi), a strămutat sfintele moaște în această ctitorie.
În anul 1852 sfintele sale moaște au fost duse la mânăstirea Pecersca din Kiev și așezate în racla de mult preț, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpați”.
Viața Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla și faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, o așază în ceata sfinților din cer ca pe o aleasă nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica și neamul nostru. Cu ale cărei rugăciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluieste-ne și ne mântuieste pe noi toți, țara și poporul cel binecredincios. Amin.
Stihuri:
