Hoți inventivi

Sticle de bere folosite ca acoperire pentru un furt



Un bărbat din județul Suceava a fost arestat ieri, după ce pe numele său a sosit un mandat european de arestare emis de Procuratura din Neuruppin – Germania.
Dănuț Mihai Molnar este acuzat că, în luna mai a anului 1997, a comis un furt dintr-un supermarket aflat în localitatea Oranienburg. Atacul a fost dat în jurul orei 19.00, iar suceveanul a fost ajutat de încă trei complici. Aceștia au intrat în magazin și, după ce au plasat trei sticle de bere și o sticlă de vin pe banda de transport a cumpărăturilor de la casă, au trecut la acțiune. În timp ce dădeau banii pentru sticlele de băutură, unul dintre cei patru a scos un spray cu gaz iritant și a pulverizat conținutul în ochii casierului. Hoții au ridicat capacul casei, au furat 2.951,71 de mărci germane și apoi au fugit din magazin.
După o anchetă de mai mulți ani, pe 3 martie 2009, Procuratura din Neuruppin a emis mandat european de arestare, iar ulterior Biroul Interpol din Wiesbaden l-a dat în urmărire internațională pe Dănuț Mihai Molnar. Suceveanul riscă acum până la zece ani de închisoare, iar acuzația pentru care s-au efectuat cercetările vizează infracțiunea de furt agravant.



Recomandări