Steven Spielberg vrea să regizeze un remake după „Harvey” (1950), de Henry Koster, ecranizarea piesei de teatru cu același nume de Mary Chase, în care personajul principal susține că cel mai bun prieten al său este un iepure uriaș și invizibil, relatează bbc.co.uk.
Remake-ul lui Spielberg va fi o coproducție a companiei acestuia, DreamWorks Studios, cu 20th Century Fox. Casting-ul pentru acest film este în derulare, iar producția este programată să debuteze la începutul lui 2010. Potrivit unui reprezentant 20th Century Fox, filmul ar putea ajunge în cinematografele din SUA până la sfârșitul anului viitor.
Filmul original, din 1950, a avut la bază piesa de teatru a lui Mary Chase, premiată cu Pulitzer și montată într-un spectacol pe Broadway.
Personajul principal, Elwood, și-a adus sora și nepoata la disperare, pentru că, deși pare un om normal, el povestește tuturor despre un prieten nedespărțit, invizibil – un iepure uriaș, ce poartă numele de Harvey. Când sora lui încearcă să-l interneze într-un sanatoriu, medicii cred ca ea este bolnavă. Încurcăturile se țin lanț, iar Harvey, deși invizibil, este tot mai prezent în viața simpaticului Elwood.
James Stewart, care îl interpretează pe Elwood, a fost nominalizat la premiul Oscar, pentru acest rol, în timp ce partenera sa, Josephine Hull, a câștigat Oscarul, dar și Globul de Aur, pentru cea mai bună actriță în rol secundar.
Steven Spielberg, care a câștigat de două ori premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, în 1993, pentru „Lista lui Schindler”, și în 1998, pentru „Salvați soldatul Ryan”, lucrează în prezent, la Los Angeles, la filmul „The Adventures Of Tintin: Secret Of The Unicorn”.