Steven Spielberg va primi Medalia Libertății pe anul 2009



Cineastul american Steven Spielberg va primi Medalia Libertății pe anul 2009 din partea National Constitution Center, din Philadelphia, pe 8 octombrie, pentru „angajamentul său artistic și personal în favoarea apărării drepturilor omului”, informează Reuters.
The National Constitution Center, care acordă Medalia Libertății în fiecare an, consideră că Steven Spielberg a informat și inspirat milioane de oameni, ajutându-i să înțeleagă mai bine „chemarea libertății” prin intermediul filmelor sale, în care „umanitatea triumfă în fața tiraniei”.
Printre filmele sale de succes, care au tratat teme profunde, precum Holocaustul, sclavia și războiul, se numără „Culoarea purpurie/ The Color Purple” (1985), „Lista lui Schindler” (1993), „Amistad” (1997) și „Salvați soldatul Ryan” (1998).
„Spielberg s-a identificat, totodată, cu strângerea și arhivarea mărturiilor supraviețuitorilor și ale celorlalți martori ai Holocaustului, asigurându-se că generațiile viitoare nu vor uita niciodată tragedia pierderii libertății”, au declarat, marți, reprezentanții National Constitution Center.
Linda Johnson, președinta acestui centru, consideră că Steven Spielberg a demonstrat, prin activitatea lui cinematografică și prin acțiunile filantropice pe care le-a organizat, că fiecare persoană are puterea de a determina o schimbare.
„Mă alătur, plin de umilință, distinselor personalități de pe lista câștigătorilor din anii precedenți, un grup de femei și bărbați pe care îi admir extrem de mult pentru angajamentul lor de a educa lumea cu privire la importanța și binecuvântările libertății”, a declarat Steven Spielberg, într-un comunicat.
După ce a turnat „Lista lui Schindler” în 1993, un film bazat pe povestea adevărată a unui bărbat care și-a riscat viața pentru a salva 1.100 de persoane în timpul Holocaustului, Steven Spielberg a înființat The Shoah Foundation, o asociație care expune și păstrează înregistrările video și audio ale relatărilor supraviețuitorilor și martorilor Holocaustului. Această colecție este cea mai mare arhivă de gen din lume, cu 52.000 de înregistrări video și 105.000 ore de mărturii, relatate în 32 de limbi, provenind din 56 de țări.
Fundația lui Spielberg intenționează să colecteze mărturiile supraviețuitorilor și altor genociduri, ocupându-se în prezent de adunarea informațiilor relatate de supraviețuitorii genocidului din Rwanda din 1994.
În 2008, Medalia Libertății, o distincție ce a fost acordată în premieră în 1998, i-a revenit fostului președinte al URSS Mihail Gorbaciov, pentru rolul avut în încheierea Războiului Rece.
Printre ceilalți câștigători ai acestei distincții se numără Nelson Mandela, Bono, Shimon Peres, Jimmy Carter, Kofi Annan și Leh Valensa.
Steven Spielberg, în vârstă de 62 de ani, câștigător a trei premii Oscar, va primi această medalie din partea fostului președinte american Bill Clinton, pe 8 octombrie, în cadrul unei gale la National Constitution Center din Philadelphia.