Steve Jobs, răzvrătitul, a trăit o parte a vieții și s-a stins discret în aerul rarefiat al lumii lui „cel mai, cea mai”. „Opera magna” a sa, compania din spatele simbolului grăitor al mărului mușcat, preluase în vară tiara de „cea mai mare din lume după capitalizarea bursieră”.
„Cea mai” și voința de luptător nu au fost însă suficiente să însuflețească în continuare această apariție austeră, aproape blindată în culorile închise pe care prefera să le îmbrace, îndeosebi negrul implacabil. Era probabil, în esență un mare singuratic, deși traiul său arăta că nimic din cele pământene nu-i erau străine. Copil adoptat, tânăr rebel, care a pus școala în cui ca să-și urmeze vocația altfel decât pe căi bătătorite sau navigând în limitele unor tipare, căutător al sinelui în India, unde, în frământările tinereții, spera să-și găsească liniștea sufletului. Ceva din aceste dimensiuni se găsesc încifrate în „mașinăriile” lui, devenite azi locuri comune în cotidian și care ascund aceeași sete: a comunicării și a cunoașterii.
Când se duce un om care a influențat viețile semenilor până aproape de intimitate, oamenii mari, așezați de mersul lucrurilor în fruntea treburilor, își prezintă omagiile. Cu cât omul este mai remarcabil, cu atât cuvintele sunt mai atinse de uscăciunea superlativelor absolute și a lui „politically correct”. Da, Steven Paul „Steve” Jobs, plecat dintre noi, a făcut parte din stirpea rară a vizionarilor. A celor care au răzbit pe mările agitate ale cunoașterii, ca să pună piciorul pe pământuri noi. Asemenea vechilor navigatori.
Vizionarismul nu înlătură însă căldura și admiratorii anonimi ai „icon”-ului Jobs cred că vor să și-l amintească ca pe un om (genial, cu toate umbrele pe care le implică această condiție), care a cunoscut deopotrivă bucuria victoriilor și melancolia înfrângerilor.
Azi circulă intens un discurs pe care Steve Jobs l-a rostit acum ceva vreme, în 2005, la Universitatea Standford. În care își definea lecțiile de viață. Și care îl arată ca un om care își trăgea marele curaj din condiția sa de muritor. Din faptul că nu accepta să fie prizonierul dogmelor, ci doar creatorul și stăpânul propriei filosofii. Din faptul că viața nu se trăiește prin corespondență. Și mai ales din marea lecție de omenesc: urmează-ți vocea interioară și ascultă-ți glasul inimii.
Fie și pentru toate acestea, lui Steven Paul „Steve” Jobs i se potrivesc vorbele pe care le folosea un mare scriitor german, de origine evreiască, Lion Feuchtwanger, când își zugrăvea personajele care îi erau dragi: „reprezentativ și demn de a fi iubit”.
Indira CRASNEA
indira@mediafax.ro
