Stenograme (II)

Stenogramele nu pot fi rezumate în nici un chip, fiindcă-s extrem de răsfirate tematic și se trece rapid de la o chestiune la alta; în ansamblul lor, arată că-i imposibil pentru un singur om, chiar excepțional înzestrat, să conducă o țară coborând actul deciziei până la prețul pătrunjelului, confecționarea de saboți din lemn (lipsea talpa!), promovări ori concedieri de primari rurali, mustrarea cutărui preot (mulți slujitori ai Domnului aderaseră la mișcarea legionară!), procurarea arpagicului ori trierea (!) academicienilor. Iluzionându-se că poate ține ferm în mână toate firele conducerii, Antonescu ar fi avut oarecari șanse să domine în cunoștință de cauză viața socială, economică, culturală, militară și, mai ales, politică a țării, dacă ar fi fost înconjurat de colaboratori capabili să emită și să-și susțină un punct de vedere propriu și, mai ales, dacă-și întemeiau intervențiile din ședințele Consiliului de Miniștri pe necesara investiție de sinceritate. Din păcate, minciuna „bine intenționată”, exagerările și dezinformarea sunt lesne decelabile și acum, la aproape 70 de ani de la aceste întruniri în care, cât se poate de evident, fiecare se grăbea să spună ceea ce credea că-i va face plăcere generalului (mareșalului). Ședințele prilejuiesc lungi monologuri – se pare că generalului îi plăcea să se audă vorbind sentențios și ultimativ – iar soluțiile majore porneau de la principii inacceptabile azi: „existența statului trebuie menajată, viața individului nu contează.” Ori „copilul este un animal și animalul trebuie dresat” (se preconiza introducerea pedepsei cu bătaia în școli). Spiritul milităros, opac la nuanțe, vedea doar rezolvări brutale și definitive, în gradația arestare-lagăr-pușcărie-împușcare. Imensele dezamăgiri (cedarea Ardealului), convulsiile sociale (rebeliunea legionară), catastrofele naturale (cutremurul din 1940), la care se adăuga iminența războiului – toate puteau legitima soluții drastice; după ce le adopta, tot generalul venea au atenuări și exceptări. După arestarea asasinilor lui Iorga, Antonescu dispune, urmând inacceptabila logică nemțească, și arestarea familiilor acestora. Tot el va hotărî, mai apoi, punerea familiilor în libertate. Citite cu atenție, stenogramele dezvăluie și aspecte surprinzătoare ale oribilei crime din pădurea Strejnicul.
Într-una din ședințe, Antonescu îi spune lui Horia Sima: „sunt informat că se pune la cale uciderea lui Iorga”. Deci, exista premeditarea, Siguranța o dibuise și nu poate fi acceptată decât parțial penibila scuză legionară că ar fi fost vorba de acte izolate, datorate unor insubordonări de moment. În decursul ședinței, Horia Sima se angajează să garanteze siguranța lui Iorga (!). Din alte surse, știm că Sima s-a deplasat chiar în acea seară la Ploiești, probabil încercând să împiedice asasinatul, numai că a făcut-o prea târziu; din acest moment încolo s-ar putea vorbi nu despre insubordonare, ci doar despre lipsă de comunicare între formațiunile legionare.
Avertismentul lui Antonescu demonstrează că asasinatul fusese hotărât și urma să se treacă la executare. Cât despre preoții legionari, condamnați vehement (Antonescu: „pentru preoți n-am milă, pentru că anarhia nu trebuia să pornească de la ei. Preoții trebuiau să stea în altar și să propage iubirea între frați”, nicidecum (spune în altă parte) „să tragă cu pistolul”.) Cu toate acestea, cei mai mulți dintre prelații incriminați se vor reîntoarce la bisericile lor – poate și datorită faptului că toți mitropoliții și episcopii, în frunte cu Patriarhul, amenințau că-și depun demisiile (Patriarhul a și făcut-o de trei ori!). Antonescu însuși, după masacrul legionar de la Jilava, anunța că demisionează: „Eu nu pot tolera crime ordinare, faceți ce poftiți, în astfel de condiții, eu mă retrag.” Care ar fi fost evoluția României în cazul plecării generalului de la cârma țării? Cine poate ști? Stenogramele se întind pe mii și mii de pagini. Nu-s o lectură comodă, dar poate deveni de-a dreptul fascinantă pentru cel ce încearcă să înțeleagă, cunoscând faptele direct de la sursă, datele unei perioade cumplit de tulburi, în care bunele intenții aveau să fie total compromise de avatarurile voluntarismul mesianic și balcanismului de cazarmă.